Ce bine arată Cristina Spătar, la un an de la divorţ

Ultima actualizare:

    Cristina s-a distrat  de minune pe Litoral  alături de copiii ei,  Albert şi Aida
Cristina s-a distrat de minune pe Litoral alături de copiii ei, Albert şi Aida

Este prima oară pe anul acesta când Cristina Spătar ajunge la mare. Împreună cu cei doi copii, o prietenă şi bonele acestora, artista s-a distrat pe Litoral câteva zile şi a făcut furori cu trupul său de zeiţă. La 45 de ani, cântăreşte doar 54 de kilograme.

Luna aceasta, mai precis pe 19 iulie, se împlineşte un an de când Cristina Spătar (45 de ani) şi Alin Ionescu (40 de ani) s-au despărţit, discret, la notar.  Pentru artistă, perioada post divorţ a fost destul de grea deoarece, după cum mărturisea chiar ea la vremea respectivă, încă îl mai iubea pe bărbatul cu care a trăit opt ani.

Dar iată că timpul vindecă rănile, iar acum cea supranumită regina R&B este veselă şi pare să-şi trăiască viaţa din plin, aşa cum lesne se poate observa în poze. Cântăreaţa se află de câteva zile pe plaja din Mamaia, alături de cei doi copii ai săi, Albert (8 ani) şi Aida (5 ani), dar şi de bonele micuţilor şi o prietenă de-ale sale, şi s-au distrat pe cinste. Cristina s-a jucat cot la cot cu puştii ei, au mers în Satul de Vacanţă şi au construit castele de nisip.

”Suntem prima oară pe anul ăsta la mare. Copiii sunt de zece zile aici, ne pregătim zilele astea să ne întoarcem acasă. Sunt foarte fericiţi, s-au zbenguit toată ziua, au călărit poneiul, am mâncat îngheţată. Ne-am făcut de cap, ce să mai!”, ne-a spus zâmbind, Cristina Spătar. 


    Cristina şi  Alin Ionescu  s-au iubit 8 ani
Cristina şi Alin Ionescu s-au iubit 8 ani

Şi chiar dacă a fost cu ochii în patru după odraslele sale, artista a avut timp să-şi bronzeze şi trupul, făcând ravagii cu dotările sale sexy pe care şi le-a etalat în costume de baie trendy. Cum reuşeşte să oprească acul cântarului la 54 de kilograme, ne-a spus chiar ea: ”Am mâncat pepene, porumb fiert, salate şi apă multă. E greu pentru că sunt o gurmandă, însă ştiu să fiu şi cumpătată”, a mai spus Cristina Spătar.

Cu un bronz accentuat şi cu talia de viespe, artista se pregăteşte să lanseze două proiecte importante. ”Am treabă în Bucureşti, trebuie să lansez single-ul ”Nevoie de tine” şi mă pregătesc să deschid un atelier vestimentar. Caut vânzătoare şi croitorese, aşa că le aştept pe cele dornice de muncă”, ne-a mai spus Cristina Spătar.

Copiii artistei s-au distrat  pe plajă

simeon stalpnicul png

simeon stalpnicul png

Albert şi Aida, copiii Cristinei Spătar şi ai lui Alin Ionescu, au profitat din plin de vacanţa la mare şi s-au jucat cu ponei adevăraţi, dar şi de jucărie.  Până vor începe şcoala, micuţii vor mai avea parte de o vacanţă la munte, dar şi la mare. Cei doi părinţi vor face cu rândul pentru a-şi înveseli odraslele.

Bomba sexy Roxana Nemeş s-a îndrăgostit din nou!

simeon stalpnicul png

S-a iubit doi ani cu regizorul Călin Hagima, dar în urmă cu trei luni au decis să se despartă. Roxana Nemeş şi-a găsit fericirea în braţele altui bărbat la doar o lună după despărţire. Este vorba despre Ionuţ Bârsan, un afacerist în vârstă de 35 de ani, din Focşani. ”Ionuţ e un bărbat care a apărut în viaţa mea exact când trebuia. A avut răbdare cu mine. Parcă ne ştim de zece ani, nu de două luni. Deocamdată nu locuim împreună, dar ne gândim la asta”, ne-a spus artista. Şi nu-i merge bine doar în plan personal. Are concerte, contracte de imagine care-i aduc bani frumoşi. ”Săptămâna viitoare plec la Londra cu un concert”, a mai spus ea. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
lumanare intuneric logo jpg
smiley gest gina jpg
lili sandu silviu tolu colaj facebook jpg
alexandra stan colaj facebook jpg
image png
jador oana ciocan colaj facebook jpg
Celine Dion  foto   Shutterstock jpg
Horia Moculescu are încă planuri mari după ce ajunge acasă de la spital
image
actualitate.net
image
actualitate.net