Ce frumoasă e iubita secretă a lui Ovidiu Lipan Ţăndărică!

image
În spatele acestei femei frumoase, există un bărbat de succes, și se numește Ovidiu Lipan Țăndărică

Marea lui iubire a fost Corina Chiriac, însă nu a reuşit să aibă o relaţie de durată cu artista. De-atunci, celebrul Ovidiu Lipan Ţăndărică a devenit extrem de discret cu viaţa privată. Fotoreporterii Click! l-au surprins însă lângă o frumoasă blondă cu care se iubeşte în mare secret.

Artistul cu inima tânără sau toboşarul rebel- cam aşa ar putea fi descris celebrul muzician care face furori prin ţară şi prin lume cu Fanfara 10 Prăjini şi compoziţiile sale, în frunte cu piesa ”Margareta”. A făcut furori printre femei pe când cânta în trupa Phoenix, dar iată că nici acum nu s-a dezis de eticheta de cuceritor. 

image
Îi place să gătească, așa că s-a aprovizionat cu produse proaspete

Muzica şi iubirea îl ţin tânăr, cât despre partea sensibilă a vieţii sale intime, Ţăndărică a preferat discreţia, după ce a trecut printr-o mare dezamăgire. Dragostea vieţii sale a fost Corina Chiriac, s-au iubit ca doi nebuni timp de patru ani, şi a fost una dintre poveştile siropoase ale anilor ‘70. S-au despărţit, însă şi acum au regrete că nu au dus ”love story-ul”  mai departe. Dacă doamna muzicii româneşti este tot singură, iată că Ovidiu îşi îndulceşte zilele cu o doamnă blondă, lângă care pare să fie fericit şi liniştit.

image
Țăndărică a intrat în bloc cu blondina lui pe care a ținut-o de mână

Fotoreporterii Click! i-au surprins zilele trecute prin oraş, la cumpărături casnice, deşi după hainele pe care le purtau, ai fi zis că au ieşit să ia o gură de aer pe Coasta de Azur. El în alb, cămaşă şi pantaloni de in, bascheţi în aceeaşi cromatică, iar domniţa toată în negru: rochiţă spartă pe laterale, pantofi sport, şapcă şi accesorii asortate. Au plecat de-acasă cu decapotabila, apoi s-au oprit la o măcelărie cunoscută pentru produsele proaspete. Au stat zece minute şi au ieşit cu două pungi pline, pe care, bineînţeles, le-a cărat galantul Ţăndărică. Iubita a vrut să intre şi într-un magazin de haine, aşa că artistul a intrat cu pungile după dânsa.

image
Țăndărică a intrat în bloc cu blondina lui pe care a ținut-o de mână

După toată promenada aceasta, au luat drumul spre casa din nordul Capitalei, unde locuieşte Ţăndărică. Abia la intrarea în bloc şi-au dat de gol relaţia pe care o au, căci bateristul s-a apropiat de ea şi a luat-o de mână. Îndrăgostiţii au urcat în apartament şi s-au pus pe…gătit! Normal. Contactat telefonic, Ţăndărică s-a fâstâcit ca un adolescent când a fost întrebat despre femeia cu care-şi împarte zilele. ”Nu vreau să vorbesc prea mult despre viaţa mea. Mă bucur de viaţă şi de tot ce e frumos. De ceva timp, am o relaţie cu o femeie superbă, cu care mă plimb, citesc şi îi gătesc. După cum ştiţi, mie îmi place enorm să-mi petrec timpul în bucătărie, aşa că o surprind de fiecare dată cu ceva bun”, a povestit Ovidiu Lipan Ţăndărică pentru Click! 

Nu a  fost căsătorit, dar are un băiat

simeon stalpnicul png

Cu o activitate de cinci decenii și 65 de ani vârsta din buletin, Ovidiu Lipan Țăndărică este un exemplu de ținută pentru vârsta lui.”Am o energie care mă propulsează în viitor. Mă învârt printre tineri şi asta contează enorm”, spunea odinioară într-un interviu, pentru Click!. Celebrul artist nu a fost căsătorit niciodată, însă are un băiat pe nume Alexander, în vârstă de 28 de ani. Pe mama băiatului său, Alexander, a cunoscut-o pe când avea 35 de ani, însă s-au despărţit din cauza profesiilor. Ea, scriitoare, a rămas în Germania, cu fiul lor, iar Ţăndărică s-a întors în România.

Captură de ecran din 2022 08 10 la 07 07 12 png
angela gheorghiu cezar ouatu jpeg
bia khalifa jpeg
olivia newton john matt lattanzi webp
catalin botezatu blonda misterioasa untold 2022 2 jpg
ramona badescu jpeg
Tate  jpg
index (1) webp
image
image
image
image
mara banica
angela gheorghiu cezar ouatu jpeg
ramona badescu jpeg
298015884 1125655851365273 4432206088872510997 n jpg
Screenshot (159) png
olivia newton john matt lattanzi webp