Ce obicei are Smiley înainte de concertele sale?! „Plutesc în alte sfere”

Smiley a intrat în febra ultimei sute de metri cu pregătirile pentru „Armonie”, cele mai importante concerte ale sale din an, ce au loc pe 30 și 31 octombrie, la Sala Palatului.

Smiley prezintă Armonie la Sala Palatului foto: arhiva personală
Smiley prezintă Armonie la Sala Palatului foto: arhiva personală

Show-urile lui Smiley sunt unice prin fuziunea pop-simfonică, la care lucrează de mai bine de 6 luni alături de colegii de la HaHaHa Production, de Metropolitan Orchestra cu ai săi 70 de muzicieni coordonați de maestrul Daniel Jinga, de trupa sa, dar și de o echipă tehnică de sunet, scenotehnică, producție video și lumini conectată la fenomenul show-urilor imersive reper la nivel mondial.

image

Concertul lui Smiley, „Armonie”, este sold-out la Sala Palatului

O experiență hyperreală, cu un sunet imersiv de ultimă tehnologie mondială, prin care fiecare om prezent în sală se va simți în mijlocul scenei și a orchestrei

„Eu zilele acestea dinaintea concertelor Armonie plutesc parcă în alte sfere, merg pe stradă mai mult cu ochii închiși și zâmbesc non-stop, inexplicabil pentru cei din jur, pentru că mie îmi cântă în cap și în suflet playlistul reorchestrat și rescris special pentru concertele care urmează. 

Voi fi pe scenă alături de o orchestra formată din 70 de muzicieni, da, 70! Vom avea 50 de instrumentiști și un cor superb format din 20 de persoane, vom avea #ceamaitaretrupădinsudestulEuropei în cea mai bună formă, artiști invitați și publicul tot, care prin sunet și tehnologie va fi cu noi pe scenă, se va simți în mijlocul orchestrei, ca și când l-am îmbrățișa cu brațe de muzică și de armonie.

Abia aștept să plutim împreună în Armonie!”, mărturisește cu emoție Smiley, înaintea celor mai importante evenimente din an pentru el ca artist.

„Armonie” va primi în grandioasa versiune pop-simfonică și invitați speciali care au răspuns provocării muzicale imprevizibile a lui Smiley. Feli, Irina Baianț, Theo Rose, Horia Brenciu, Alex Velea, Connect-R, Dorian Micu sunt parte dintre artiștii care vor face show înălțător alături de Smiley și de Metropolitan Orchestra pentru a crea momente unice pentru public, dar și pentru cariera lor.

Concertul din 30 octombrie este deja sold-out, iar ultimele câteva bilete disponibile se mai găsesc doar pentru Armonie din data de 31 octombrie.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
image png
chef florin dumitrescu
image png
Artan de la Timpuri Noi, condus azi pe ultimul drum de prieteni și familie
image jpeg
Denisa Filcea, soția lui Flick e dependentă de fiica ei, Eva  “Familia mă face cea mai fericită”
banner adina buzatu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net