Ce restricţii şi-a impus Nuami Dinescu de Paşte, după ce a slăbit 12 kg

Ce restricţii şi-a impus Nuami Dinescu de Paşte, după ce a slăbit 12 kg

Ultima actualizare:

    Nuami Dinescu, Ioana Voicu și Florina Constantinescu, la "Se zice că..."
Nuami Dinescu, Ioana Voicu și Florina Constantinescu, la "Se zice că..."

Pentru simpatică Nuami Dinescu, coprezentatoarea emisiunii „Se zice că...”, de la TVR 2, sărbătorile de Paște sunt un moment de nostalgie, de bucurie sufletească, dar și unul în care își va proba voința.

Actrița, care a reușit să slăbească în ultimul an peste 12 kg şi are acum o siluetă de invidiat, și-a propus să nu cedeze ispitei când se va afla în faţa bucatelor la masa de Paște.„Nu am o tradiție specială de Paște, aveam când eram copil, când ne îmbrăcau ai mei cu haine noi și ne duceau la biserică. Așa era rînduiala, eram înnoite din cap până în picioare. Azi încerc să-mi înnoiesc sufletul, încerc să arunc zgura adunată în anul care a trecut, îmi schimb perdelele să intre soarele într-o «casa nouă». Mă pregătesc mai mult pe mine să o iau de la capăt după Paște, altfel, mai bună, mai blândă, mai îngăduitoare, pentru că  Paștele e despre Iertare și Înviere. A noastră, a tuturor. Vopsesc ouă, dar nu fac cozonaci. Și sper nici să nu mănânc", ne-a spus Nuami.


    Nuami Dinescu arată senzaţional după ce a slăbit 12 kg
Nuami Dinescu arată senzaţional după ce a slăbit 12 kg

Actriţa se pregăteşte de o perioadă aglomerată. Emisiunea „Se zice că...” va avea o ediție specială pe 9 aprilie, în a doua zi de Paște, cu mulți invitați și surprize. „Îl aștept pe urechiatul, care aduce daruri de Paște, cu o veste despre niște proiecte care se întrevăd, dar sper să fie băiat bun și să le și pornească după 1 iunie, că așa mi-a transmis prin antemergători. Poate să-și pună în buzunare niște ciocolată neagră și niște migdale și alune de padure”, a adăugat Nuami Dinescu. 



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Culita Sterp, foto Instagram jpg
Harra Carmen jpg
Nadia Comaneci 2, Getty Images jpg
Mihaela Tatu, vacanță la Verona
totodumitrescu 1706319226 3289166527020040290 41010469 jpg
banner wilmark jpg
banner emily burghelea jpg
Mirela Retegan a inițiat proiectul  „Scrisoare pentru copilul meu”
image
image