Ce spunea Andreea Marin despre divorț după episodul ”blonda lui Tuncay”. ”Suntem unul”
Andreea Marin se află la al treilea divorț și, la fel ca la despărțirea de Ștefan Bănică Jr., cu puțin timp înainte de hotărârea finală, vedeta a negat evidența și a susținut că are o familie perfectă.
Andreea Marin a anunțat că divorțează de soțul cu 11 ani mai tânăr, după trei ani de căsnicie. A făcut anunțul pe pagina personală de Facebook, la fel ca în cazul căsătoriei. Deși despărțirea pare șocantă, semnele că lucrurile nu sunt tocmai în regulă au apărut încă de acum jumătate de an.
Tuncay a fost surprins, în primăvară, în repetate rânduri, în compania unei blonde tinere și apetisante, dar explicația oferită de fizioterapeutul turc a fost destul de plauzibilă. “Credeţi că sunt călugăr şi nu pot să fiu văzut în compania unei femei? Dacă aş face ceva greşit cu cineva, niciodată nu am să merg cu acea persoană în public. Dacă apar cu asistenta mea, Sandra (25 de ani), nu e ca şi cum aş face ceva nepotrivit cu ea. M-am pierdut permisul pentru o lună şi asistenta mea merge peste tot cu mine, căci ea îmi conduce maşina. Andreea ştie despre această situaţie”, a precizat Tuncay Ozturk pentru Click!
La scurt timp după aceea, într-un interviu acordat revistei The One, Andreea Marin a subliniat trăinicia relației cu soțul ei. ”Suntem unul şi asta nu se schimbă.”
Se pare că lucrurile s-au schimbat între timp, ba chiar într-un mod dramatic, Andreea Marin anunțând divorțul.
”Oameni dragi,
Cum bine ştiţi, am învăţat să preţuiesc viaţă şi în momentele sale de lumină, şi în cele întunecate. Uneori, suprizele vieţii nu sunt întocmai plăcute. Sunt momente în care, chiar dacă inima te îndeamnă să rămâi unde te afli, trebuie să ai tăria de a pune pe primul plan respectul de sine şi să mergi mai departe. O hotărâre grea a survenit în aceste zile în viaţă mea: divorţul. Din respect pentru sentimentele profunde investite în ultimii ani în căsnicia mea, vă rog pe voi, prietenii de aici, dar şi pe colegii din mass-media, să înţelegeţi că nu doresc să mai fac nicio referire publică cu privire la acest subiect. Vă rog tare mult să ne respectaţi dorinţa de linişte şi intimitate, mie şi fiicei mele. Un divorţ este dureros, dar întotdeauna v-am spus şi cred şi astăzi că acesta nu este un obstacol de nedepăşit. Nu voi pune pe umerii nimănui ceea ce port acum în suflet, dimpotrivă, va rog să ne înţelegeţi nevoia firească de discreţie. O mamă nu e niciodată singură. Ca femeie şi mamă, am multe motive să îmi continui viaţă clădind şi zâmbind", a scris vedeta.