Ce tort imens a avut Liviu Teodorescu la nuntă! Mirii l-au construit în fața invitaților

Ultima actualizare:

    Liviu Teodorescu s-a emoționat când și-a văzut mireasaFoto: Instagram
Liviu Teodorescu s-a emoționat când și-a văzut mireasaFoto: Instagram

Sâmbătă a fost ziua cea mare pentru Liviu Teodorescu (28 de ani) şi soţia sa, Iulia.

Cei doi s-au căsătorit religios pe  24 iulie, la aproape  o lună de la cununia civilă.

Liviu a dat tonul la distracţie încă de vineri seară. Solistul a făcut petrecerea burlacilor într-un club de fiţe din Bucureşti, unde a cântat până în zori.


    Mirii și-au construit propriul tortFoto: captură Instagram
Mirii și-au construit propriul tortFoto: captură Instagram

“Am dat cea mai tare petrecere a burlacilor aseară. Astăzi sunt mire, fraţilor! Am emoţii cât pentru 10 concerte la un loc”, a scris mirele, emoţionat, pe Instagram chiar înainte de a ajunge la altar.

Pentru ziua cea mare mireasa a ales o rochie superbă albă, de prinţesă, cu un voal imens, iar mirele a purtat un costum alb. Petrecerea de nuntă a avut loc în natură, la un restaraunt de lux cu vedere la lac, iar tortul acoperit cu fructe a fost senzaţia serii.

Liviu Teodorescu şi-a cerut iubita în căsătorie anul trecut

Cererea a avut loc chiar de ziua de naştere a Iuliei, iar pentru acel moment important Liviu Teodorescu a compus şi o melodie.

Liviu Teodorescu şi Iulia trăiesc o frumoasă poveste de dragoste de 10 ani. 



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
angela similea 12 jpg jpeg
lucia esca instagram 3 jpg
banner simona trasca png
brigitte si florin pastrama 5 webp
Mari emoții pentru mireasa Simona Trașcă
kim kardashian monaco profimedia jpg
ioana ginghina gradina jpg
dorian popa jpg
image
image