Celia va deveni mamă pentru a doua oară! Cântăreața este din nou însărcinată

Celia va deveni mamă pentru a doua oară! Cântăreața este din nou însărcinată

Ultima actualizare:

    Celia și partenerul ei urmează să devină din nou părințiFoto: Arhivă personală
Celia și partenerul ei urmează să devină din nou părințiFoto: Arhivă personală

Celia urmează să devină din nou mamă peste doar câteva luni, însă a fost discretă în declarațiile privind sarcina.

Celia urmează să devină mămică pentru a doua oară. Artista este din nou însărcinată, iar ea cu soțul ei, Ardeli Ancuța, se pregătesc să-ș mărească familia în curând. Cei doi mai au împreună un băiețel de 7 ani.

Cântăreața ar fi însărcinată deja în luna a cincea, iar micuțul ar urma să se nască la începutul anului viitor. Aceasta a decis însă să țină secretă sarcina, cel mai probabil pentru a se asigura că totul este în regulă, nu există probleme, iar bebelușul este sănătos.

„Nu pot să vorbesc, acum, dar mulțumesc pentru felicitări”, a spus Celia pentru Fanatik.ro atunci când a fost întrebată de sarcină.

Decizia de a fi discretă vine și pe fondul pierderii unei alte sarcini, în urmă cu trei ani. Cântăreața a fost extrem de afectată atunci, iar în urma acestei drame a suferit și de depresie, mai ales că ea și partenerul său își mai doreau un copil. Acum iată însă că visul li s-a îndeplinit.

„Acest copil a venit într-un moment greu pentru soțul meu, atunci când el și-a pierdut tatăl, dar nu știu de ce s-a răzgândit (n.r.- copilul) și s-a gândit că trebuie să meargă într-o lume mai bună. În prima luna (n.r.- de la pierderea sarcinii) mi-a fost extraordinar de greu și am plecat în Australia. Nu aș fi putut să rămân aici”, spunea ea într-o emisiune TV acum ceva vreme.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
liviu varciu
banner rica raducanu png
banner gabriela cristea png
dolly parton profimedia jpg
banner mihai albu png
Valentin Sanfira și Codruța Filip nu au putut fi contactați deocamdată pentru mai multe detalii
Cum se simte acum Laurette! Sexy mulatra nu își poate duce fetița în vacanță!
andreea banica instagram jpg
image
image