Cezara Dafinescu revine pe scenă într-o piesă scrisă special pentru ea
Fosta bombă sexy a cinematografiei româneşti, Cezara Dafinescu, a împlinit luna trecută 68 de ani, prilej cu care a sărbătorit şi cei 40 de ani de carieră pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti. Mai mult, în semn de apreciere, a fost numită şi ”Cetăţean de onoare” al Buşteniului.
Se simte plină de energie, astfel că George Arion a scris o piesă special pentru ea, ”Jumătatea mea, bărbatul”, premieră care a avut loc la Buşteni, zilele trecute: ”Urmează spectacole la Bucureşti, pe la Reşiţa, Constanţa, Slatina şi Severin”, ne-a spus regizorul Toma Enache. Cu un chef de viaţă impresionant, Cezara e nerăbdătoare să urce pe scenă: ”Abia aştept să mă reîntâlnesc cu publicul meu. Ne-am obişnuit să ne amintim de actorii pe care-i iubim doar atunci când pleacă într-o stea! Ce-ar fi să le dăm şansa să fie alături de noi şi când mai au încă câte ceva de spus?! Timp de peste 40 de ani am strâns în suflet toate vorbele pe care aş fi vrut să vi le spun, toată dragostea pe care v-am păstrat-o. Cred că a venit momentul să stăm din nou faţă în faţă. Am vrut de multe ori să plec, dar de fiecare dată, prin dragostea voastră, m-aţi întors din drum”, a spus Cezara Dafinescu, care are o pensie de aproximativ 2.000 de lei.