Cine este soţul Danei Săvuică. Răzvan Stanciu lucrează în vânzări EXCLUSIV
Dana Săvuică (45 de ani) este prima femeie din România care a pozat nud în Playboy şi unul dintre cele mai de succes manechine ale generaţiei sale, dar despre Răzvan Stanciu (48 de ani), bărbatul de care se vehiculează că vedeta ar vrea să se separe după 25 de ani de mariaj, se cunosc prea puţine lucruri. Click! a aflat cine este soţul Danei Săvuică şi cu ce se ocupă.
În urmă cu un an îşi înnoiau jurămintele în insula Corfu din Grecia, iar acum se pare că armonia a dispărut din casa Danei Săvuică şi a lui Răzvan Stanciu. Apropiaţii celor doi vorbesc despre o despărţire, lucru pe care fostul model nu îl confirmă, însă nici nu este dispusă să discute pe această temă. Dacă Dana Săvuică s-a aflat tot timpul în lumina reflectoarelor, fiind persoana publică în cuplu, despre Răzvan Stanciu nu se cunosc foarte multe.
Cine este soţul Danei Săvuică. Bărbatul fostului model este un prosper om de afaceri
Viaţa lui Răzvan Stanciu, soţul Danei Săvuică, este strâns legată de trei oraşe. Afaceristul, în vâsrtă de 48 de ani, s-a născut în Bucureşti, s-a mutat la Mangalia până la vârsta adolescenţei, iar mai apoi a făcut afaceri până în anul 2000 la Ploieşti. În prezent, Răzvan Stanciu este consilier de business pe parte comercială la diverse societăţi cu care colaborează, fiind aşa cum îi place chiar lui să se descrie un "om de vânzări". Inginer de profesie, soţul Danei Săvuică este şi un om al mării, tatăl afaceristului fiind ofiţer de marină.
Cine este soţul Danei Săvuică. Răzvan Stanciu vorbeşte curent patru limbi străine
Aşa se face că din primii ani de şcoală şi până în clasa a XI-a, Razvan Stanciu a locuit cu familia la Mangalia. A revenit în Capitală, unde a terminat liceul la Colegiul Ion Neculce. A fost un elev silitor, remarcat de profesori. A învăţat în şcoală enleza şi rusa, iar în afaceri italiana şi turca. În anii '90, Răzvan Stanciu importa carton din Turcia, moment în care a învăţat limba celor cu care făcea afaceri.
Cine este soţul Danei Săvuică. Afaceristul şi fostul model au împreună un copil
Dana Săvuică şi Răzvan Stanciu au împreună o faţă, care îi calcă pe urme mamei sale. Julie are 22 de ani îi seamănă foarte bine fostului model şi a demonstrat că nu stă bine doar pe podium, ci şi la şcoală. Ea este studentă la Ştiinţe Politice şi a primit o bursă de studiu în Anglia. Ea a stat doar un semestru în Marea Britanie şi a renunţat la bursa de 800 de euro pe care o primea lunar pentru cazare şi transport.