Clinica unde se trata Petrică Mîțu Stoian, amendată cu 80.000 de lei după ancheta DSP. Ce nereguli s-au găsit

Ultima actualizare:

    Clinica de recuperare se află în satul Slatina-Nera din județul Caraș-Severinfoto: Facebook/Arhiva personală
Clinica de recuperare se află în satul Slatina-Nera din județul Caraș-Severinfoto: Facebook/Arhiva personală

Direcția de Sănătate Publică (DSP) Caraș-Severin a finalizat ancheta realizată la Clinica Nera, acolo unde se trata post-COVID interpretul Petrică Mîțu Stoian. Echipele de control au descoperit nereguli și au dat o amendă de 80.000 de lei.

Deși este deschisă de un an, abia acum, după moartea artistului, s-au făcut controale amănunțite la Clinica Nera din județul Caraș-Severin. Petrică Mîțu Stoian începuse, în respectiva unitate, un tratament de recuperare post-COVID cu oxigen hiperbaric. I s-a făcut rău și a fost dus la spital în stare gravă, cu insuficiență respiratorie. Nu a putut fi salvat. A murit sâmbătă, 6 noiembrie, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Reșița.

DSP Caraș-Severin a pornit un control amănunțit la Clinica Nera și a descoperit mai multe nereguli, În primul rând, funcționa ca o unitate medicală cu paturi, deși nu avea nicio autorizație în acest sens, nu putea interna pacienți, precizează TVR. Nici protocoalele și procedurile medicale nu erau respectate în totalitate. În cazul lui Petrică Mîțu Stoian, foaia de observație era insuficient completată și nu se făcuseră niciun fel de investigații de laborator, mai ales o investigație eferentă tratamentului cu anticoagulante pe care îl urma artistul. De asemenea, „nu s-a putut identifica dacă și ce documente medicale au fost solicitate, în afara unui buletin tomografic realizat în 22.10.2021 la cererea pacientului, care evidențiază modificări ale celor două arii pulmonare. Pacientul este luat în evidență prin intermediul unei ”Foi de Observație Clinică Generală” (FOCG) care este un document-tip pentru unitățile sanitare cu paturi, în timp ce Clinica Nera este autorizată ca și cabinet medical în ambulator”, precizează DSP, conform infocs.ro.

Centrul de Medicină Hiperbară nu era proiectat corespunzător și nici nu exista personalul necesar. Acordul şi consultul medicului pentru tratament hiperbaric erau făcute online, spun inspectorii. Apoi, pacienții nu erau supravegheați după efectuarea terapiilor și nici nu avea cine să se ocupe de eventuale urgențe, care erau lăsate în seama Serviciului de Ambulanță sau a celor de la SMURD.

Sancțiunile se ridică la 80.000 de lei

Controlul DSP s-a desfășurat în perioada 5 – 12 noiembrie 2021. Analizând toate neregulile, Clinica Nera a primit 3 sancțiuni în valoare totală de 80.000 de lei:

  • 30.000 de lei pentru nerespectarea de către personalul unității a protocoalelor și procedurilor medicale;
  • 40.000 de lei pentru nerespectarea obiectului de activitate înscris în autorizația sanitară de funcționare;
  • 10.000 de lei pentru nepăstrarea probelor de alimente din mâncarea servită pacienților, conform legislației în vigoare.

În același timp, s-au acordat termene de remediere a deficiențelor.

Clinica Nera respinge acuzațiile

Reprezentanţii Clinicii Nera susţin că sunt „inadvertenţe" în raportul DSP Caraş-Severin și demontează pe rând mai toate acuzațiile, precizând că vor contesta procesele verbale.

„Raportul menţionează că la ora şi data controlului medicii nu erau prezenţi în unitate, deşi aceştia trebuiau să se afle acolo, conform programului afişat, între orele 13-18. În legătură cu acest aspect, facem următoarea precizare: Întotdeauna pacienţii clinicii sunt preluaţi de medici. Medicii nu erau prezenţi în unitate la data şi ora controlului neanunţat de acum 7 zile, deoarece clinica NU avea programări în acea zi. Clinica noastră funcţionează exclusiv pe bază de programări”, explică reprezentanții clinicii joi, într-o postare pe Facebook. De asemenea, precizează că pacienţii nu sunt internaţi aici, ci doar primesc cazare, masă şi servicii medicale de oxigenoterapie.

În ceea ce priveşte consultarea interpretului de muzică populară Petrică Mîţu Stoian, reprezentanţii clinicii susţin că procedura nu s-a făcut online, ci fizic. „Consultaţia şi întreaga terapie au fost efectuate fizic, nu online. Medicul nostru cu competenţă în medicina hiperbara, dr. Bogdan Mircea Matei, l-a consultat pe dl. Mîţu Stoian faţă în faţă, la clinică, înaintea şedinţei de terapie hiperbară. Tot dumnealui a fost de faţă şi a monitorizat şi întreaga şedinţă, în conformitate cu protocolul acestei terapii. Raportul menţionează că nu s-a putut identifica dacă şi ce documente medicale au fost solicitate, în afara unui buletin tomografic realizat în 22.10.2021 şi că dosarul nu ar fi fost complet. Precizăm că dosarul medical al pacientului era complet şi a fost verificat de dr. Bogdan Matei. Toţi pacienţii intră la consultaţie numai având o serie completă de investigaţii medicale. În cazul dlui. Mîţu Stoian, acesta se prezentase de la început cu toate investigaţiile necesare, incluzând analize de sânge complete şi diagnosticele recente cerute (6 pagini), dar şi de imagistică a plămânilor tip CT, conform protocolului clinicii, nemaifiind necesară solicitarea altor investigaţii. În arhiva clinicii s-au păstrat doar acele documente considerate importante pentru etapa monitorizării, şi anume CT-ul, ceea ce au putut constata şi reprezentanţii  DSP”, transmite Clinica Nera.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William  sursa foto   GettyImages jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
BeFunky collage (3) jpg
Imagine WhatsApp 2024 11 17 la 18 26 16 20d296ac jpg
Ioana Ginghină, la lansarea unui magazin de încălțăminte în Dâmbovița Mall foto: Alina Erimia
adriana bahmuteanu
Culiță Sterp, alături de iubita Daniela Iliescu și copilul lor, Milan foto Instagram
banner elena caragiu png
Nadia comaneci platformax jpg
Dezbatere prezidențială între Donald Trump și vicepreședintele Kamala Harris. FOTO Profimedia
image
actualitate.net
image
actualitate.net