Connect-R, noi declarații despre împăcarea cu Misha: «Vom rămâne o familie»

Ultima actualizare:
Connect-R și Misha rămân o familie pentru fiica lor
Connect-R și Misha rămân o familie pentru fiica lor

Deși Connect-R și Misha și-au spus „adio” în față și în acte, cei doi au mers într-o vacanță de neuitat în Zanzibar alături de fiica lor. Toți fanii artistului au început să bănuiască că între ei doi ar mai putea fi ceva, iar declarațiile pe care el le-a făcut în cadrul unei emisiuni tv, i-a pus pe gânduri.

Căsnicia și divorțul dintre Connect-R și Misha au fost două dintre cele mai discutate subiecte în presă, dat fiind faptul că nimeni nu se aștepta ca cei doi să se despartă vreodată.

Chiar dacă nu mai formează un cuplu, Connect-R și Misha au o relație foarte apropiată și rămân o familie, dat fiind că fiica lor Maya îi ține împreună. 

„Am stat nouă zile în Zanzibar, am fost cu fetele, cu sor-mea, cu cumnatul meu, cu familia, vreo trei familii. Chiar a fost frumos! Este un loc în care te duci să dormi, să stai, să te linişteşti. (…) Eu am spus-o şi o mai spun: vom rămâne o familie. Avem un copil de crescut, suntem oricum super prieteni, asta ne va ţine mult timp împreună cumva”, a spus Connect-R, într-o emisiune tv. 

Motivul divorțului dintre Connect-R și Misha

Connect-R a anunţat oficial că a divorţat de Misha, în urmă ceva vreme, după patru ani de căsnicie. Se pare că unul dintre motivele care au dus la separare ar fi fost boala cu care fetița lor a fost diagnosticată, cei doi cântăreți fiind dărâmați de vestea dată de medici. Maya se confruntă cu o boală autoimună, din cauza căreia Misha şi Connect-R au petrecut mult timp prin spitale.

„Nu obişnuiesc să împărtăşesc lucruri atât de intime cu nimeni, dar nici să găsesc minciuni tot timpul nu pot. A trecut 1 an şi 3 săptămâni de când am hotărât să rămânem prietenii şi părinţii copilului nostru! Viaţa merge mai departe pentru fiecare dintre noi! Atât am avut de spus! Rog pe toată lumea să nu ne pună întrebări, mulţumim anticipat”, își anunța Connect-R despărțirea de soție, la momentul respectiv.


    Connect-R și Misha rămân o familie pentru fiica lorFoto Instagram
Connect-R și Misha rămân o familie pentru fiica lorFoto Instagram

„Noi nu am avut timp efectiv să ne consumăm împreună dragostea. Noi ne-am cunoscut săptămâna asta, săptămâna cealaltă a rămas însărcinată, s-a născut fata, au început apoi problemele cu fata. Noi nu cred că avem 30 de zile împreună ca şi cuplu”, explica în urmă cu câteva luni solistul, la Antena Stars, celelalte motive care au dus, în cele din urmă, la divorț.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
denisa tanase instagram jpg
sandra n instagram jpg
banner cristina cioran png
Andeea Marin și Violeta jpg
banner medana oprea jpg
oana pellea jpg
banner marina almasan jpg
image jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net