Cu adevărat o viaţă de roman! Iubirile actorului Ştefan Iordache
În septembrie 2008, marele actor român Ştefan Iordache a păşit în lumea celor drepţi. Bucureşteanul născut şi crescut în Rahova şi-a trăit ultimele zile departe de capitala pe care o iubea aşa mult şi o dată pe an o străbătea la pas din Dorobanţi până în Sebastianul natal, el părăsind această lume din Viena.
Artiştii sunt renumiţi pentru felul în care îşi trăiesc viaţa. Iubesc cu pasiune chiar dacă mulţi sunt firi solitare şi preferă singurătatea gândurilor proprii sau liniştea oferită de alcool şi prieteni.
Conform ziarulmetropolis.ro, actorul Ştefan Iordache a avut o tinereţe agitată, presărată de aventuri şi iubite.
De tânăr era în pas cu moda, iar examenul de admitere la Facultatea de Teatru a fost un exemplu în acest sens: "Mă prezentasem îngrijit îmbrăcat: o haină scurtă, de-a lui tata; o cămaşă cu guler mare, pantaloni strâmţi, şosete «sing-sing», cu dunguliţe verticale, pantofi cu talpă groasă de cauciuc făcută din anvelopă. Eram înalt deşirat, cu o creastă de cocoş, «à la Elvis Presley», tunsoarea modernă de atunci. Arătam foarte bine, după părerea mea. E drept, n-ar fi stricat să am şi-o cravată.”
Puştiul colţos din Rahova, stângaci şi timid, crescut printre derbedei şi ţigani nu ştia că va deveni mare actor. În 1964, cu rolul din filmul “Străinul” a fost selectat la festivalul de Film de la Karlovy Vary, unde a fost premiat. Teatrul Nottara unde a jucat o bună parte din viaţă a fost un loc binecuvântat. “Raskolnikov” l-a consacrat ca actor şi l-a condus spre alte două spectacole: „Hamlet” şi „Viziuni flamande”. Au urmat ani cu roluri multe şi grele, de tortură şi insomnie. Un chin fericit.
Jocul cu dragostea
„Stela, Irina, Liliana. „Frumosul din amintire vine de la tot ce-a fost. Fiecare m-a învăţat în felul ei, cum să iubesc. Stela exploda de viaţă, era debordantă; Irina, profundă, căutându-şi reazem pe visare; Liliana, obsedată de meseria noastră şi călăuzindu-mă spre un anume fel de a trăi în teatru. Şi în suflet port lumina. Ea vine de la soţia mea, Mihaela".
Jocul iubirii a început pentru Ştefan Iordache cu o femeie experimentată: "La un bal, pe cheiul gârlei Facultăţii de Medicină am cunoscut o coafeză. M-a luat la ea, undeva pe 13 Septembrie, am descoperit taina… S-a descurcat cu mine, că avea şi un copil. Devenisem bărbat. Relaţia asta a durat vreo săptămână. Stela fusese una dintre iubirile mele din tinereţe… Viaţa te desparte de oameni fără explicaţii şi fără un motiv, evident".
"A urmat Irina Petrescu. Am iubit-o şi eu, atunci, pentru iubirea ei. Dar, ca într-o telenovelă caraghioasă, părinţii ei nu m-au vrut. Cu tatăl ei am avut câteva discuţii. Mi-a spus în faţă: «Cum îţi imaginezi că eu, un doctor, o să-mi las fiica să se mărite cu un copil de croitor, cu un derbedeu?» Dădusem probe pentru filmul «Duminică la ora şase». Aveam parteneră pe Irina. După câteva zile m-a sunat asistentul regizorului să-mi spună că nu voi mai fi distribuit. Părinţii Irinei nu erau de acord. După moartea părinţilor în accident de maşină şi divorţul ei, a fost căsătorită două luni, a vrut să ne împăcam, dar eu eram cu Liliana Tomescu".
"Totul a început la Mamaia la un festival de film. Irina mi-a prezentat-o pe Liliana. Am reîntâlnit-o la «Nottara». Într-o zi, Mircea Anghelescu m-a anunţat că vrea să vorbească cineva cu mine. În teatru, era o scară care ducea la cabine. În faţa unui geam, stătea Liliana şi se uita lung. Mi-am aprins o ţigară. Tăceam şi eu. Într-un târziu mi-a spus doar atât: «Trebuie să te fereşti de mine!» A început să-mi tremure ţigara în mână. Zic: «Bine, am înţeles», şi am plecat. Şi aşa a început o aventură care a durat cinci ani.
Momentele noastre de calm şi bucurie se instalau întotdeauna între două momente de iubire pătimaşă sau între două lecturi solitare. Pe soţia mea am cunoscut-o la Mamaia. Mi-a prezentat-o George Banu într-o cârciumă. Era nepoata marelui Tonitza, asistentă la Institutul de Teatru. Imaginaţi-vă scena: eu, ziua, cu chiloţi tetra atârnând, seara, îmbrăcat într-o cămăşuţă ca vai de mine cu nişte blugi strâmţi şi scurţi, croiţi de tata dintr-un material „antijeg”, discutând despre impresionişti".
"Mihaela era cu mama sa, m-au invitat la hotel să fac un duş. Mi-au împrumutat nişte bani, că eu trebuia să plec şi ele rămâneau. După două-trei luni de plimbări m-am hotărât să o prezint lui tata-mare la Calafat. După ce s-a mirat el aşa, când Mihaela s-a dus în camera cealaltă să pregătească masa, tata-mare zice: «Măi, Nică, mă, asta nu-i ţigancă?» E olteancă. «Fugi, bre de aici, că-i ţigancă. Ce oltean ai văzut tu aşa negru?» Era frumoasă, cu sufletul curat, deşteaptă, cu picioarele pe pământ, gospodină. Mihaela a fost şansa vieţii mele!"
