Cum a reușit Andreea Banică să nu se îngrașe în perioada sarcinii. Ce a mâncat
Andreea Bănică a născut în urmă cu o lună un băiețel, dar arată de parcă n-ar fi fost niciodată însărcinată. Artista a explicat pe blogul personal cum a reușit să țină gruetatea sub control în perioada sarcinii, în ciuda problemelor de sănătate.
Andreea Bănică a devenit mamă pentru a doua oară la jumătatea lunii noiembrie, după ce l-a adus pe lume pe Andrei Noah. Cântăreața a tot fost lăudată pentru modul în care arată la o lună de la naștere, astfel că s-a decis să explice cum s-a menținut pe perioada sarcinii.
”Am tot primit întrebări despre cum m-am menţinut în perioada sarcinii şi cum de nu am luat mult în greutate. Vă spun sincer că şi pentru mine a fost o surpriză. Dacă până la aflarea veştii că sunt însărcinată, nutriţionistul meu îmi făcea planurile de nutriţie şi eram obişnuită cu ce mâncam atunci, iată că încă de la începutul sarcinii mi-am dorit să mănânc corect însă… nu mi-a prea ieşit. De ce? Pentru că stările de rău, durerile de stomac și arsurile mari nu îmi dădeau pace…”, a povestit artista pe blogul personal.
Prin urmare, Andreea a dat iama în covrigei, biscuiți și sticksuri, iar asta s-a văzut imediat. ”Îmi propusesem să mănânc sănătos, după un program bine stabilit de nutriționista mea, însă nu a fost după cum mi-am dorit. Nu mai puteam mânca nimic din ceea ce mi se recomandase, ci doar carbohidraţi, pe care nu îi mâncam mai deloc înainte, aşa că primele 4 luni au fost foarte urâte. Am mâncat doar orez, cartofi, spaghete, stiksuri, covrigei în fiecare noapte din oră în oră, când întindeam mâna spre capătul patului să îi mănânc și să îmi mai sting arsurile. Acesta a fost motivul pentru care m-am îngrășat 5 kilograme în primele 4 luni. Pe lângă asta, aveam biscuiţi în toate buzunarele genţilor şi hainelor. Cred că dacă mă uit acum, încă mi-au mai rămas câțiva”, a detaliat, cu umor, artista.
”Salvarea” a venit odată cu lunile de vară, când s-a refugiat la mare și a devenit mai activă. ”Am plecat la mare la Eforie timp de 3 luni, perioadă în care am mâncat foarte des pește, legume, am înotat, am stat la soare și am mâncat chiar și prăjiturile mele preferate, amandinele. M-am plimbat mult pe jos prinzând pokemoni cu Sofia, asta pe lângă faptul că aveam deplasări în ţară la concertele mele, apariții la emisiuni,etc., deci nu prea am stat în loc. Sunt o fire activă căreia îi place meseria ei şi căreia îi place să muncească aproape oricând”, a mai spus Andreea.
Astfel, Andreea a reușit să țină greutatea sub control, iar acum, la o lună d ela naștere, arată perfect.