Cum arăta Andreea Esca în urmă cu mai bine de treizeci de ani FOTO
E o imagine de colecție! Nu e genul care să “dea din casă” și să își povestească public trăirile intime. Ne-a obişnuit doar cu imaginea ei sobră de la ştiri. De această dată, însă, Andreea Esca (42 de ani) a vrut să le arate prietenilor virtuali cum arăta la doar câțiva anișori, alături de una dintre cele mai bune prietene ale ei.
Îndrăgita prezentatoare de la pro TV a publicat, luni (25 mai), pe contul personal de Facebook, o fotografie inedită, din copilărie. În imaginea cu pricina, Andreea Esca este surprinsă alături de buna ei prietenă, Alina, în două ipostaze: în prezent, dar și în urmă cu mai bine de treizeci de ani, de când durează prietenia fetelor... Totul este, practic, un cadou, de ziua amicei ei.
“La mulți ani, Alina! Sunt așa de fericită că, într-o lume care nu mai are răbdare de nimic, noi am avut înțelepciunea de a construi o prietenie care durează de 34 de ani :)”, a scris vedeta, emoționată, pe rețeaua de socializare, în dreptul fotografiei.
Are o carieră de succes și o familie împlinită! Andreea Esca și Alexandre Eram (44 de ani) reprezintă unul dintre cele mai solide cupluri mondene. Amândoi sunt mereu cu zâmbetul pe buze şi, de fiecare dată, foarte fericiți unul în preajma celuilalt. Esca s-a căsătorit cu Eram în urmă cu 15 ani. Cei doi au împreună doi copii, Aris şi Alexia, în vârstă de 11 şi, respectiv, 14 ani.