Cum arăta mama Antoniei când era de vârsta fiicei ei. Denise Iacobescu, într-o poză de colecție!

Ultima actualizare:
Așa arăta Denise Iacobescu când era de vârsta fiicei ei
Așa arăta Denise Iacobescu când era de vârsta fiicei ei

Denise Iacobescu, mama Antoniei, și-a amintit de perioada tinereții și a scos la iveală o imagine de pe vremea când avea 29 de ani, fix vârsta pe care o are fiica ei în prezent. Iată cum arăta aceasta! Ți se pare că seamănă cu Antonia?

Mama Antoniei a făcut recent publică o fotografie în care apărea exact așa cum arăta la 29 de ani, aceeași vârstă pe care o are fiica ei în prezent. La 51 de ani, Denise Iacobescu arată în continuare foarte bine, iar genele sale au fost moștenite și de Antonia.

Admiratorii cântăreței știu deja că cele două seamănă de minune și că au și o relație specială, însă Denise i-a surprins cu adevărat pe aceștia atunci când a publicat o imagine în mediul online, din tinerețe, la care internauții nu se așteptau. 

Antonia, în prezent
Antonia, în prezent

Denise Iacobescu a scris și o descriere în dreptul pozei, apelând la imaginația admiratorilor ei pentru a crea oarecum o paralelă între ea și fiica ei, la aceeași vârstă. „Am publicat o fotografie făcută acum 22 de ani. Aveam exact vârsta pe care o are fiica mea acum. Îmi pare bine că am în continuare aceeași sclipire în ochi. Tânără mereu ”, a scris Denise Iacobescu în dreptul fotografiei de pe Instagram. 

Frumusețea a fost moștenită și de fiica Antoniei, Maya
Frumusețea a fost moștenită și de fiica Antoniei, Maya

Antonia încă se află în proces deschis de divorț cu fostul ei soț  

Antonia are în prezent o viață de familie împlinită alături de Alex Velea și cei doi copii ai lor, Dominic (4 ani) și Akim (2 ani), însă vedeta simte în continuare lipsa Mayei, fetița sa de 8 ani din căsnicia cu Vincenzo Castellano, italianul cu care cântăreața se află în continuare în proces de divorț, care va stabili și custodia definitivă a Mayei. Fetița se înțelege foarte bine cu Alex Velea și s-ar bucura cu siguranță să-și cunoască frățiorii, însă acest lucru urmează să fie decis în instanță în viitorul apropiat, însă nimeni nu știe exact de ce durează atât de mult procesul.


    Frumusețea a fost moștenită și de fiica Antoniei, Maya Foto Instagram
Frumusețea a fost moștenită și de fiica Antoniei, Maya Foto Instagram

„Nu înţelege nimeni, de fapt, toată lumea caută răspunsuri la mine… Ideea e că acest caz se ţine în Italia şi se mişcă greu. Ţine de legea de acolo şi nici eu nu ştiu ce să spun. Tot ceea ce pot să fac e să mă lupt până la capăt până se rezolvă, evident că nu mă las pentru că ea e bucată ruptă din mine. Nu ştiu ce mamă ar renunţa la copilul ei. Mă rog în fiecare zi să se termine şi să poată să vină şi ea aici odată şi odată”, a adăugat Antonia.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Berecleanu Andreea la Londra 5 (1)   Copy jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
banner elena caragiu png
Nadia comaneci platformax jpg
Dezbatere prezidențială între Donald Trump și vicepreședintele Kamala Harris. FOTO Profimedia
 "Când n-o să mai am emoții, o să mă las de televiziune", ne-a spus Dan Negru
BeFunky collage jpg
image png
2 john malkovich in rolul lui sergiu celibidache in cravata galbena de serge celibidachi jpg jpeg
Adriana Bahmuteanu si Silviu Prigoană jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net