Cum reușește bunicuța Anastasia Lazariuc să arate la 64 de ani ca la 30

Ultima actualizare:

    Anastasia Lazariuc va împlini luna viitoare  64 de ani, dar arată la fel de bine ca la 30
Anastasia Lazariuc va împlini luna viitoare 64 de ani, dar arată la fel de bine ca la 30

Indiferent de vârstă, vedetele autohtone se menţin în formă cu trucuri bine ţinute la secret. Vezi Anastasia Lazariuc, Bianca Drăguşanu sau Carmen Brumă. Click! a aflat care sunt secretele lor de frumuseţe şi cum reuşesc să arate atât de bine.

Anastasia Lazariuc are un trup de invidiat chiar şi la 64 de ani, vârstă pe care o va împlini pe 6 iulie. Interpreta reuşeşte să se menţină în formă cu o alimentaţie echilibrată. Bea foarte multă apă, dar şi sucuri naturale. “În viaţă trebuie să avem un echilibru, tot ce e exagerat se întoarce împotriva noastră. Am trecut de perioada turneelor, în care mâncam pe apucate”, dezvăluie artista pentru Click!.

“Nu am fumat, nu am băut, nu am fost un om de noapte. De aceea, nici nu am cântat prin baruri. Sunt matinală. Cum mă trezesc, fac puţină mişcare şi beau un pahar de apă pe stomacul gol, pentru că aşa cum ne spălăm pe faţă, trebuie să ne spălăm şi pe interior. Apa trebuie să fie caldă, în nici un caz rece sau fierbinte. Uneori, o beau cu lămâie”, a dezvăluit cântăreaţa. După aceea, Anastasia îşi prepară un suc din fructe şi legume. “Îmi fac un suc din morcovi, ţelină, un măr sau citrice, uneori pun şi sfeclă roşie, bună pentru ficat sau un cartof crud, care e bun pentru cei care suferă de ulcer”, spune ea. Tot la micul dejun, artista mănâncă o felie de pâine neagră cu unt sau cu ulei de măsline, un ou, la prânz salate, iar seara după o anumită oră nu mai consumă nimic. 

Recunoaşte că are noroc de o genă bună

Frumoasa cântăreaţă susţine că îi este mai uşor acum să fie atentă la ceea ce mănâncă decât în perioada în care avea copiii acasă şi trebuia să gătească în mod constant pentru aceştia.

“Am zile când am poftă să mănânc mai mult şi mă înfrupt din toate, dar am şi multe zile în care nu prea simt nevoia să mănânc. Când aveam copiii acasă găteam mai mult. Acum nici nu-mi vine să fac mare lucru de mâncare pentru mine, mai degrabă o salată. E foarte important să bem foarte multe lichide, de preferat apă. Am avut noroc şi de o genă bună. Mama era slăbuţă, tata înalt şi slab, copiii mei sunt la fel. Dar cred că fiecare dintre noi trebuie să aibă un pic de grijă la ce mănâncă. Noi suntem doar o cutiuţă care are nevoie de energie. Dar energia nu vine de la mâncare, vine de la soare, de la aer, de la natură. Iar prea multă mâncare ne oboseşte”, mărturiseşte Anastasia Lazariuc în cadrul emisiunii “Refresh by Oana Turcu” de la Antena Stars, ce se va difuza mâine.

Carmen Brumă se trezeşte zilnic la 4 dimineaţa


    Sportul este esenţial în viaţa lui Carmen Brumă
Sportul este esenţial în viaţa lui Carmen Brumă

Carmen Brumă (41 ani) are un trup de zeiţă cu mişcare şi o alimentaţie corectă. Ea a lansat numeroase programe de slăbit şi dă lecţii femeilor pe blogul ei. Vedeta le dezvăluie celor interesate cum să se menţină în formă şi fără să se abţină de la unele plăceri culinare. Spune că se trezeşte la 4 dimineaţa şi mănâncă multe alimente care, la o oră normală din zi, nu ar putea fi consumate fără să se „depună”. Carmen Brumă recunoaşte că pe lângă o alimentaţie echilibrată, suplimentele sunt necesare pentru menţinerea unui trup de invidiat. Astfel, vedeta recomandă colagenul lichid cu acid hialuronic, dar şi vitaminele A, B, C şi Zinc. Toate acestea ajută la hidratarea pielii, la menţinerea sănătăţii unghiilor, părului, dar şi a articulaţiilor, în special în cazul persoanelor care fac sport frecvent.

„Alimentele şi suplimentele trebuie integrate într-un stil de viaţă sănătos şi armonios, fără tutun, fără alcool, fără prea multe nopţi pierdute”. În ceea ce priveşte regimul alimentar, Carmen nu este adepta stilului de viaţă vegan şi consumă orice fel de carne, pregătită la cuptor, fiartă, sau pe grătar. Din meniul ei zilnic nu lipsesc proteinele de origine animală, dar nici legumele proaspete. Astfel, Carmen îşi începe dimineţile fie cu o salată de fructe, o combinaţie de seminţe de pin şi cânepă cu iaurt, sau o omletă cu salată de roşii. La prânz, meniul vedetei este alcătuit din carne de vită, de pui sau de curcan, cu salată de legume proaspete, iar la cină, o supă sau peşte cu salată. 

Bianca Drăguşanu mănâncă îngheţată doar duminica


    Dacă seara merge la un eveniment, Bianca nu mănâncă decât dimineaţa
Dacă seara merge la un eveniment, Bianca nu mănâncă decât dimineaţa

Bianca Draguşanu (36 ani) este de ani de zile disperată să nu se îngraşe, încât a avut momente în care nu mânca mai nimic. “Sunt bine, sănătoasă… Mi-e foame! Am mâncat toată ziua numai morcovi şi salată”, declara Bianca atunci când era asistentă tv la Antena 1. Cu timpul a renunţat la obsesia pe care o avea în trecut, aceea de a se cântări zilnic şi s-a pus pe mâncat. Nu trăieşte doar cu o roşie pe zi sau cu morcovi, aşa cum spunea în urmă cu câţiva ani. Acum, ea nu sare niciodată peste micul dejun. Mănâncă omletă şi pâine integrală, deşi mulţi ar fi putut să jure că bea probabil doar un ceai. Roşcata a povestit la Kanal D ce alimente are pe masă într-o zi.

“Eu consum proteine în combinaţie cu carbohidraţi. Dimineaţa mănânc omletă din albuşuri şi o felie de pâine integrală prăjită. La prânz, mănânc supă sau peşte, iar ultima masă o iau pe la ora 19.00. Dacă se întâmplă să mi se facă foarte foame seara târziu, mănânc un măr sau un iaurt, care sunt slab calorice. Duminica mănânc îngheţată sau tiramisu. Abia aştept să vină duminica! Nu sunt exagerată. Dacă nu mănânci ce îţi place în cantităţi mici, atunci trăieşti degeaba! Eu ştiu foarte bine cum să-mi dozez porţia de dorinţă şi de alimente ca să fie bine”, a povestit Bianca Drăguşanu pentru Click!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Banner Emily Burghelea
megan fox profimedia jpg
banner Lavinia Pârva png
calin geambasu malina olinescu png
banner oana roman png
image png
banner laura cosoi png
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net