Cum s-a transformat fina Ancăi Serea din bombă-sexy în fată de casă! E însărcinată în primul trimestru
Ce întorsătură a luat viaţa pentru Sandra Năftănăilă (26 de ani), blonda pe care a făcut-o celebră Adi Sână cu piesa „Mă dor ochii, mă dor”. Blonda se plângea că nu a mai avut o relaţie amoroasă serioasă de foarte mulţi ani, iar acum este în al nouălea cer. S-a logodit în S.U.A, a avut o nuntă de poveste toamna trecută şi la finele anului a aflat că este însărcinată. Până nu de mult, Sandra N. poza în ipostaze sexy, pe plajă, şi doar visa că va întâlni pe cineva care să o facă fericită.
Sandra N. se pregăteşte să lase studioul de înregistrări pentru preocupări mai domestice. Blonda sexy este însărcinată în patru luni şi nu îşi mai încape în piele de fericire. Deşi burtica, abia începe să i se contureze, cântăreaţa îşi pregăteşte toate necesare venirii pe lume a primului ei copil. A consultat ofertele magazinelor pentru bebeluşi. Ştie tot despre suzete, biberoane, scutece şi hăinuţe potrivite. Vestea a luat prin surpindere pe toată lumea, mai ales că Sandra este foarte tânără şi era ocupată să-şi consolideze cariera muzicală.
Blonda s-a căsătorit toamna trecută la Câmpulung Muscel. Într-un decor de poveste, artista şi soţul ei, Gabi Popescu, au fost cununaţi de Anca Serea şi Adi Sînă. Artistul este de altfel cel care a promovat-o pe Sandra în muzică, compunându-i piese.