Dan Negru, revoltă la Băile Herculane: „Cel mai mare jaf din istoria turismului românesc s-a petrecut aici“

Dan Negru, revoltă la Băile Herculane: „Cel mai mare jaf din istoria turismului românesc s-a petrecut aici“

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Dan Negru, vedeta de la Antena 1, a vizitat staţiunea Băile Herculane, locul unde spune că şi-a petrecut vacanţele copilăriei. A publicat pe pagina personală de Facebook un filmuleţ, în care arată stare avansată de degradare a clădirilor istorice.

Comentariul lui Negru îi vizează pe cei pe care-i consideră vinovaţi de starea jalnică în care a ajuns celebra staţiune din judeţul Caraş-Severin. “Cel mai mare jaf al turismului românesc s-a petrecut aici! Romanii au descoperit staţiunea asta, acum 2000 de ani. Era locul preferat al aristrocraţilor romani, senatorii romani veneau aici. Imperiul Austro-Ungar  a ridicat şi mai mult staţiunea, pentru ca ai noştri să o doboarea în doar 30 de ani. Aşa arată Herculane acum, în august 2018. Culmea, cei care au îngăduit tot jaful ăsta, toată tâlhăria asta, apar în continuare la televizor, îi vezi prin ziare sunt bine mersi. Vacanţele de vară, din copilăria mea, le-am petrecut aici şi de asta, matur fiind, de fiecare data când vin aici, îmi vine să caut o puşcă şi să mă întorc cu ea la Bucureşti”, a spus Dan Negru.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Sebastian Stan FOTO GettyImages
ramona olaru jpg
banner marina almasan png
emil rengle flo rida jpg
adela popescu si radu valcan instagram jpg
banner drone png
mircea badea si catalin maruta jpg
banner emily burghelea (2) png
image
image