Daniela Crudu și-a operat sânii a treia oară. A vrut formă rotundă
Este dependentă de operații estetice! Deși are numai 31 de ani, Daniela Crudu numără cel puțin cinci intervenții estetice, trei dintre acestea fiind la nivelul sânilor.
Pe cea mai recentă și-a făcut-o la începutul acestei săptămâni, la același medic, Vitalie Stan, care i-a realizat și intervențiile anterioare. Prima operație și-a făcut-o la vârsta de 17 ani, pe semnătura tatălui său, pe a doua în urmă cu doi ani, pentru că voia implanturi mai mari, iar recent a apelat la cea de-a treia, deoarece Cruduței nu-i mai plăcea forma. Își dorea implanturi rotunde. Iată că bruneta a suportat chinul pentru a avea un bust așa cum și-l dorește ea. "Mi-am schimbat implanturile și mi-am pus o formă superbă. Toate operațiile au fost făcute la Vitalie Stan și au fost un succes. Îl iubesc din tot sufletul", a spus Daniela Crudu de pe patul de spital.
Citește și:
EXCLUSIV Daniela Crudu și-a schimbat silicoanele după ce a revenit din Madagascar