Dinică bea doar şpriţ alb

Ultima actualizare:

    Ospătarul Gabriel Iacob ne-a arătat cum stăteau cei trei prieteni la masă
Ospătarul Gabriel Iacob ne-a arătat cum stăteau cei trei prieteni la masă

"Din sufletul românilor s-a mai desprins o părticică. Ne-a părăsit un mare actor, ne-a părăsit Gheorghe Dinică. El nu a murit, este numai dus". Cântă încet abia şoptit, dar cuvintele lui, ale lui Nelu Ploieşteanu, fac linişte în cârciumă. Au fost prieteni, au plâns şi au cântat împreună. Acum nu a mai rămas decât unul.

Restaurantul Perla, şos Ştefan cel Mare din Capitală. Într-un colţ o masă, pe ea un joben. Sprijinit de perete, pe unul din scaune, un baston nobiliar.

Este masa la care stăteau cei trei prieteni: Dinică, Iordache şi Ploieşteanu. Ospătarul Gabriel Iacob îi servea de obicei la masă.

Le ştia toate tabieturile. "Domnului Dinică îi plăcea vinul alb, şpriţ de vară. Era vesel şi îi plăcea să-l acompanieze pe maestrul Ploieşteanu. Ce se mai distrau mesenii", îşi aminteşte chelnerul. Ieri seară, clienţilor de la Perla le-au dat lacrimile.

Nelu Ploieşteanu a cântat în premieră o melodie creată special pentru prietenul Dinică. I-o va cânta azi, în ziua înmormântării.

"L-am văzut pe Gigi aici, la Perla, acum un an şi jumătate. Era ziua lui Moraru. A doua zi aveau spectacol la Iaşi cu «Take, Ianke şi Cadâr».Beligan şi Moraru i-au spus să plece mai devreme că nu se simţea bine, dar el a mai stat o oră şi a zis că din 1996, de când se închisese cârciuma Şarpele Roşu, nu se mai distrase aşa. Eu le-am cântat şi i-am ascultat", rememorează lăutarul.

Şi atunci a lipsit unul dintre ei: Iordache plecase... "Cu moartea a luptat din greu, cu demnitate fără frică şi a fost chemat la Dumnezeu, un mare om, Gheorghe Dinică" sunt versuri din melodia pe care i-a dedicat-o Ploieşteanu lui Dinică.

Nu rataţi! Gheorghe Dinică în «Filmele ADEVĂRUL»

Gheorghe Dinică trăieşte prin filmele sale. Adevărul lansează în ediţie limitată Colecţia Gheorghe Dinică. Filmele în care l-aţi văzut şi îndrăgit pe marele actor sunt: Revanşa, Un comisar acuză, Cu mâinile curate, Nemuritorii, Ultima noapte de dragoste, Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte, Osânda. Colecţia va fi disponibilă, în curând, în librăriile Adevărul din Bucureşti şi Timişoara, la Târgul Gaudeamus, în sediile redacţiilor din ţară (Cluj, Iaşi, Timişoara, Craiova, Constanţa, Braşov, Galaţi) sau prin abonamente.

Cântec pentru Gheorghe Dinică

Exclusivitate de la  Nelu Ploieşteanu

Mai mult cu toţii am sărăcitŞi România-i mult mai mică.Un mare actor ne-a părăsit, Un mare om, Gheorghe Dinică.Din sufletul românilor S-a mai desprins o părticică.Ne-a părăsit un mare actor,Ne-a părăsit Gheorghe Dinică.A spus în cântec şi în vers,Maestre, oricine poate să zicăDe-ai căuta şi în Univers Nu mai este alt Gheorghe Dinică.Of, cât o să ne fie dorSă-l mai vedem pe Lăscărică!Ne-a părăsit un mare actor,Ne-a părăsit Gheorghe Dinică.A fost şi prinţ, şi cerşetor,Şi mai glumea la una mică.Cu meseria de actor Nu a glumit Gheorghe Dinică.Cu moartea a luptat din greu,Cu demnitate, fără frică.Şi a fost chemat la DumnezeuUn mare om, Gheorghe Dinică.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
mircea diaconu jpg
banner andreea marin violeta banica png
banner buletin de bucuresti png
banner oana pellea png
mircea diaconu jpg
image png
mircea diaconu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net