Dragă Carmen Rădulescu,
Despre care tu ai emis un lucru extrem de grav: anume, că tu şi Mădălina, aţi fost pentru el "maşini de făcut bani".
Ce regret eu, ca mai toată lumea, este faptul că nici Mădălina nici Şerban nu mai sunt în viaţă ca, printre altele, să te contrazică. Sau să te aprobe.
Oricum, poţi avea o doză de credibilitate, fiindcă ai fost o apropiată a lui Şerban, dar nu ca Mădălina, să-i fii soţie. Eu am un argument poate nesemnificativ, dar care pledează uşor invers. În dezavantajul lui Şerban.
La un revelion aranjat de mine, prin anul 2000, când a venit vorba despre gaj, Mădălina şi-a repezit soţul cu duritate şi lipsă de maniere, pentru a cere un preţ de-a dreptul obraznic.
Aşa că, poate a fost o chestie reală ce spui tu, dar numai la începutul carierelor voastre, a ta şi a Mădălinei. Ea s-a maturizat peste timp.
Oricum, repet, era mai corect dacă măcar unul dintre ei îţi putea da un răspuns. Căci, iată, tu Carmen le supravieţuieşti. Cu brio. Şi arăţi splendid.
Şi dacă pe ei s-a pus ţărână, peste tine nu se cunosc anii adunaţi. Bravo, asta înseamnă că ştii să trăieşti echilibrat, înţelept; în maniera femeilor noastre celebre pe care eu le numesc "doamne fără vârstă": Ţurcaşiu, Răduleasca, Budi, Loredana, Săvuică, Szilaghi. Voila, una e tot moldoveancă de-a ta, tot Rădulescu. Fiindcă ceea ce nu ştie tânărul de azi este ca acum 25 de ani când spuneam "Răduleasca", pur şi simplu, se presupunea că aceea eşti tu.
Acum, apelativul are alte conotaţii. Da, chiar, cum ai făcut tu de ai intrat în conul discret al vieţii publice nu ştiu? Căci, refuz să cred că ai fost chiar aşa: un instrument declanşat şi defectat de - şi la chermul lui - Şerban.
Viaţa ta, deloc zgomotoasă alături de fiul lui nea Bebe Oprea, fie iertat, părea OK. Acum, cine, CU cine mai eşti? Ce faci, se vede: ai mai scos un album, iar la ce "a dracului" te ştiu eu, nu te laşi! Eşti freş, frumoasă, ai voce cât cuprinde, talent, profesionalism. Problema e: cine va fi compozitorul. Cine?