Dragă Dan Capatos,
Mă iartă că până nu de mult am fost răutăcios cu tine. Nu caustic, nu acidulat spre sulfuric, nici sulfuros.
Doar răutăcios. Fiindcă, observându-te cu atenţie, în privirea ta nu am zărit nimic sordid, în acord cu unele aspecte din spiritul potenţial al emisiunii. Din contră, am văzut o constantă luminiţă de decenţă bine ascunsă.
Nu eşti şacalul care vânează (ca un întunecos gitan Lazarus) fără scrupule, păsările de noapte până în fundul cuibului. Şi, iată, poate şi din această cauză - aceea a unei sensibilităţi bine disimulate, plină de milosârdie şi sfiiciune - Dumnezeu ţi-a dat în dar un copil.
Mai degrabă, i-a dat Doamnei tale şi apoi ţie. Fiindcă, nu uita, eşti prin definiţie un "păcătos". De acum discutăm altfel, amice, avem aceleaşi arme. Ai intrat în rândul lumii. Eşti tată de familie!
Sunt curios cum ai să te comporţi la ore nocturne, în timp ce acasă, la leagănul conjugal, micul Andrei Capatoşel face kaka pe el. Are diaree. Sau, taman după miezul nopţii, pe la ora Simonei S, primul moştenitor al dinastiei Capatoşilor ar avea nevoie de pempărşi.
Care taman că s-au terminat, dragă, înainte să pleci tu la serviciu... Sau, dacă nu ştii ce sunt aceia colici, ai să aflii cât de curând. Când, de pildă, ai să vii de la o emisiune mai grea, mai tensionată, după ce invitata ta, să zicem Zăvoranca, nu te-a lăsat să vorbeşti, la emisiunea TA, şi ţi-a bulit desfăşurătorul.
Tu abia aştepţi să te culci, iar micul Andrei începe concertul de colici. Solo. O arie prelungă de viitor tenor cu coiţele urcând până spre amigdale de efortul cântului nocturn, care numai muzică nu este. Vei dormi pe reprize, în salturi, iepureşte, şi te vei scula cu cearcăne pe care abia va reuşi să ţi le astupe colectivul reunit al serviciului de machiaj al Antenei.
Îţi place perspectiva? Ei bine Dane, ai să vezi după astfel de exerciţii cum ţi se vor diminua spiritele răului, ce omenos blând şi catifelat ai să devii. Sau, când din contră, ai să fii un isteric devastator, un Savonarola cu ulcer gastric.
Bunătatea ta, calinitatea ta sau maliţiile necruţătoare vor fi reglate de nivelul ouţelor moştenitorului în ascensiunea lor spre amigdale. Cu cât va fi mai sus nivelul, iar intensitatea ariilor mai deasă, cu atât vei fi mai intransigent cu invitaţii. Sau inves. Mult succes!
George Stanca