Dragă Florin Călinescu,
Te ştiu de mult, de când l-ai vrăjit pe Cristoiu anilor ‘80 că ai fi şi poet şi prozator şi te-a publicat ca atare. Făceai poză de scriitor.
Nu te-a ţinut mult, căci te-a absorbit un serial TV, cam tezist, unde erai poetul-angajat constipat de talent. După revoltă, te-a scos Sârbu la lumină.
Căci eşti un spermatozoid de-al lui. Întâi cu un matinal, apoi cu mânuşiţele alea două, cu care nu ştiu ce făceai.
Ai devenit supervedetă pe munca şi talentul tău. Miniscenetele social-politice erau geniale; erai o armă politică, umor, satiră, tot!, erai la clitorisul naţiunii.
Aici ai greşit: ai crezut că eşti bun în toate: viaţă, artă, politic-social. Mamă, cum dădeai tu sfaturi miniştrilor ce să facă ei!
Discret ai dat în paranoia, te credeai demiurg, ştiai tot: afaceri, comerţ-alcool, fotbal, politică, presă. Ai scos şi ziare, nevândute, dar îţi mai mergea brandul.
Pe care l-ai fumat ca un prost. Te-ai băgat în politică, tot pe brand. Canci! Dacă scoteai hârtie igienică, îţi mergea pe vremile astea căcăcioase!
Ai crezut şi tu în imaginea ta falsă, fraiere! Unde apari, eşti ca un ţigan, vulgar, ştiind că asta mai prinde la "duodene", cum le zic eu.
Ai o mârlănie şi un neamprostism manifeste; ţi se citesc pe fizic, pe "meclă", cum ai zice tu. Şi, asta, jur!, o spune un om care te adora, diviniza în perioada „Pro".
Ţi-ai luat avânt şi-n loc să ajungi pe cal ai căzut, penibil, cu noada-n băligaru-ngheţat.
Stai acasă, meditează, scrie, closetează, că bani ai. Şi pune-ţi, nostalgic, casetele de la Pro. De când erai tu mare...
George Stanca
