Dragă Ion Antonescu,
Ca să nu fie nici o confuzie, am să-ți spun ”Mareșale”... Cum îi spuneam vechiului ghid turistic din studenție. Cum chemam pe fostul reprezentant al ONT în Israel de după revoluție, și pe cel ce a depozitat cele mai prețioase filmări din timpul evenimentelor ’89; pe patronul Marshall, pe fostul secretar de stat de la Ministerul Culturii - care nu mai are nici bani de coroane funerare… mult brad și vreo trei flomoștoace albe, penibil fu! - la Marin Moraru… Și, nu în ultimul rând, pe protectorul artiștilor din România, adevăratul lor Mecena. Nu mai adaug aici calitatea de fin degustător al frumosului feminin băștinaș și pe vechiul meu prieten Ion…
Uimește gestul privind actorii români de valoare și, de ieri, pe cel ultim privind funeraliile imensului nostru iubit actor și prieten Marin Moraru. Aveai nu demult un hotel-restaurant în centrul Bucureștiului, în holul căruia era toată crema artiștilor - în poze expusă acolo. Puteai lua masa cu ochii pe Maestrul Beligan, cu Gigi Dinică, alături de Fane Iordache sau străjuit de zâmbetul bonom și ironic al recentului dispărut Marinuș Moraru. Știu că nu prea-ți place, dar este bine de știut devotamentul tău, plus tandrețea-ți enormă față de Marinuș. Nu se va afla, cred, niciodată - știindu-ți discreția - cât ai plătit, de bună voie, pentu funeraliile Maestului.
Pe scurt, aș spune, dezvălui: TOT. Toată ”regia”, toată slujba, corul bisericesc, firma de pompe funebre, mașini, lumânări și alte amănunte neînsemnate și costisitoare. Parastasul la un hotel de lux. Mai puțin Garda de Onoare… Și totul, cu o discreție desăvârșită. Să fie primit, pentru un prieten bun, un mare, uriaș, imens actor de teatru și film.
Ai fost, zic, ”Omul din Umbră”! Aș adăuga că nu numai la acest trist moment ai fost susținător. Dar și la iluminarea, însorirea ultimilor ani ai genialului actor. L-ai plimbat prin cele mai excentrice, pitorești locuri ale lumii… Machu Picchu și… mă opresc aici. Știu că poate ceea ce fac dezvăluindu-te e contra voinței tale. Și eu aș proceda la fel… Un bine făcut nu se trâmbițează.
Dar eu tebuie să-mi fac datoria față de cititorii mei. Sunt fapte creștinești. Sper să nu te superi prea tare și să nu adaugi dezvăluirile mele față de mecenatul tău, la tristețea, durerea pe care ți-a pricinuit-o dispariția lui Marinuș Moraru… Mă iartă, deci!
