Dragă Ionel Tudor,
Habar nu ai tu cât de tare m-a bucurat vestea că tu și genialul tău copil Andrei - pe care-l iubesc din copilăria lui - veți face muzica pe scena de la Cerbul de Aur.
Fără a disprețui pe cineva, Doamne ferește, mă gândesc chiar cine ar fi mai bun ca voi. Fără să însemne că sunteți voi singurii pe republică, însă cei mai buni, da. O atestă și trecutul, și moștenirea, și... sângele. Andrei este nepotul lui George Grigoriu, personajul care a scris istorie pentru muzica ușoară, pop sau cum i-o mai zice... Ce mândru ar fi Gigi să vă vadă pe amândoi - ginere și nepot - acum, dirijând pe scena celui mai prestigios festival de gen din România, Cerbul de Aur. Aplauze!
Bucuria mea, drag și vechi prieten, este sinceră. Fiindcă e una dintre primele vești bune publice pe care le-am aflat după o grea suferință care m-a ținut departe de realitatea încojurătoare. Ca exemplu de rupere de realitate, eu am aflat joi 23 august că marele meu prieten Mitru Fărcașu s-a stins...
Dar, să nu mă plâng la un articol de bucurie. Căci, îmi aduc aminte serile de neuitat, muzicale și stropite cu aghiasmă din vremea Festivalului de la Mamaia. Când cu distinsa ta soție, Andreea Andrei - sărut mâna! - alături de Romcescu și Gitte Doamna sa, și de altă lume (să mă ierte dacă am uitat-o), alături de Tase, colegul tău de la Filarmonica din Bari - Italia, care avea o pizzerie la Mamaia atât de aproape de mare că eram mereu uzi (și) la tălpi... da, îmi aduc aminte cu o bucurie nebună de acele seri repetate când ne veseleam și când împreună, chiar și cu mine cântam cu o pasiune latină ”Che sara?” cu un final interminabil de parcă am fi vrut să rămânem închiși în extazul melodic al acelui refren...ca-ntr-o imensă butelie cu vin... O, Doamne că frumos era//Cum tinereța noastră se distra! Iar ăla mic, Andrei, să fi fost pe la vremea liceului. Tăcea. Și o făcea așa frumos... Cu ochii lui negri ne privea. Și tăcea, nene, așa de adânc de mă făcea curios să-i citesc gândurile. Un copil matur, care lăsa impresia că înțelege lumea, deși chiar cred că o și-nțelegea, după cum tăcea... Și, să fie clar, expresia ”copilul ăsta matur” te poate duce spre o ființă îmbătrânită și blazată. Nnnnțî! Nicidecum. Căci, ochii lui negri erau vivanți și curioși ca bobocii de rață dimineața. Nu m-a surprins apoi să-l văd cu trupa la emisiunile Marinei Almășan. Mă saluta discret, zâmbea cum numai el știe s-o facă. Misterios, dulce, complice... apoi se punea pe treabă. Să-ți... să vă trăiască perla, Andreea Andrei și Ionel Tudor!
Andrei Tudor - dirijor de viitor! Oportunist și eu: te-aș ierta doar când vei face performanță cu Naționala…
