Dragă Manuela Hărăbor,
Erai//eram într-o superbă gaşcă de plajă, aia cu "miresele lui Piţa", cu Diana Gheorghian, iubita sau nevasta lui Baniciu pe atunci, cu Nicolau, şi cu tine.
Apoi, te-am cam pierdut prin valurile vieţii, ne-am mai văzut episodic printre luminile luxuriante ale unui Cazino, unde lucram; tu între timp ai născut copilul, pe Andrei, despre care se tot vorbeşte că ar fi al lui Dan Chişu.
Ei, şi ce, după 20 de ani!? El nici acum nu prea recunoaşte, nu îi convine, are dubii ştiu eu? Şi, la ce-i mai trebuie copilului acum un tată, când părinţii tăi, sora ta, au avut grijă de el? Ştiu asta de când te//îţi vizitam familia în blocul de pe Magistrală.
Recunosc, tu ai fost mereu una dintre slăbiciunile mele, te-am admirat sincer, fără alte conotaţii slinoase sau insinuante, de când ai fost „Pădureanca" - fata aia blondă, frustă, fascinantă, letală la privit, cu părul ca spicul de grâu - şi până ai ajuns americanca lui Shatiel şi patronessă sau ce mama zmeului mai eşti tu, acolo la "Centauros".
Nu ştiu de ce acum, presa ori tu, aţi mai răscolit cenuşa timpului publicând o poză în trei, care ar „implica", proba, paternitatea, de parcă ţii morţiş sau eşti îndemnată de cineva.
Cui foloseşte, pentru Dumnezeu?! Dacă el, Dan, o blangoteşte aşa, de ce trebuie insistat? Ce culegi? A, dacă băiatul, suferind de autism, are nevoie de un tată, da!, ar fi cazul, dar aşa, când el a crescut minunat în familia ta, de ce l-ai tulbura sau i-ai modifica sistemul de percepţie al vieţii?
"Relaţia mea cu Manuela a fost o relaţie temporară. Se spune că Andrei este copilul meu. Dacă este sau nu este, asta n-o ştie decât Dumnezeu".
Asta a declarat Chişu presei. Elegant. Lasă, Manuela, totul pe seama lui Dumnezeu!
Din câte ştiu eu până acum El n-a fost deloc hain cu tine. Nu va fi, probabil, nici cu Andrei...
George Stanca
