Dragă Maria Ciobanu,
Ştiu că nu prea ai avut noroc în viaţă, cu bărbaţii importanţi care ţi-au populat-o, mai ales la început; şi că omul care ţi-a dat echilibrul a fost, este baschetbalistul Mircea Câmpeanu, un ardelean cât muntele, discret, taciturn şi bonom.
Ştiu că ai, în schimb, trei copii care excelează în muzică: Camelia cea din Los Angeles, fiica fluieraşului Florea Burnea, fostul meu coleg din Rapsodia; Liliana,"franţuzoaica", al cărei tată mi-a rămas necunoscut, una din marile voci ale lumii şi Ionuţ Dolănescu, fiul lui Ion.
Te-ai supărat rău pe mine când i-am dat rubrică într-o revistă mondenă lui Ion Dolănescu care, recunosc, te-a încondeiat de rău, dar cred că ştii şi tu, nu te poţi băga peste un autor; şi chiar dacă nu am nicio vină, ţi-am cerut iertare la Mamaia la un festival al berii şi am fost fericit că m-ai iertat.
Nu aveam de ce să supăr eu pe cea mai mare voce din folclorul românesc, căci, Marie, atunci când cânţi tu „Ciocârlia" - din ce în ce mai nemeritată pentru un neam de manelişti - văd cerul României, dar îmi aduc aminte de zicerea „ţară frumoasă, păcat că-i locuită".
„Ciocârlia" ta poate fi şi imnul nostru, atât e de înălţătoare şi de vibrantă cu glasul tău.
Şi am mai aflat că acum ai făcut o casă frumoasă, în Bucureşti, în care să-ţi strângi toţi copiii răspândiţi pe meleaguri străine; să fie la casa copiilor, cu copiii lor. Să trăiasă toţi, copii şi nepoţi, alături, la mama Maria Ciocârlia.
Mâine, despre „Topul celor mai urâte vedete"
Geroge Stanca
