Dragă Marina Voica,
Sunt un admirator de-al tău extrem de vechi.
Îmi amintesc de tine de pe vremea când eram în liceu şi când te-ai lansat la tv cântând un cântec la modă după un film sud-american la modă, pare-mi-se.
În duet cu Margareta Pâslaru: „Pe-aripa vântului/ Să zboare gândul meu/ Ca să-ţi spună/ El noapte bună/ La tine e gândul meu". Citat din memorie... Îţi fac o confidenţă, după 47 de ani.
Eram la ştrandul CFR Băneasa, şi te-am văzut în costum de baie împreună cu primul tău soţ. Nu ai cum să-ţi mai aminteşti acest detaliu. Eu, da! Fiindcă am rămas - deh, aveam 17 ani - siderat , uluit de formele tale, ale corpului tău, de fumuseţea ta carnală.
Mie, liceanul cu mintea plină de sinuşi şi cosinuşi pătraţi, mi-ai populat, tulburat o vreme, visele erotice. Sper să nu te deranjeze această confidenţă de natură intimă a unui puşti, admirator sincer, care se destăinuie abia acum.
Mai aveai ceva nostim, azi numit funny: accentul rusesc al vorbirii, cu acel „L" palatal, specific limbii lui Puşkin, de care nu poţi nici acum să scapi. Îmi amintesc de cântecul despre care legenda spunea că l-ai lansat după divorţul de cel care te adusese aici de la Moscova, prin căsătorie:
„Să nu despărţim/ Şi viaţa ta s-o legi de-a mea./ Un vis frumos trăim/ Rămâi, nu pleca./ Rămâi nu spune nu/ Ascultă glasul inimii..." etc. Repet, citez numai din memorie... Aveai cearcăne. Ţin minte. Şi erai tristă. A venit apoi explozia cu marile tale succese, unele de sorginte sau sonoritate hispanică. Le cunoaşte lumea, nu mai pomenesc. Marina, eu nu îţi ştiu deloc originile, dar ai avut, şi mai ai, vizibil, ceva exotic, de gintă veche, ceva misterios şi parcă ezoteric ce ţi-a construit personalitatea, cel puţin în ochii mei...
Îmi pare rău, Marina, că nu am putu fi niciodată aproape de tine. Aşa cum am fost ca prieten, camarad, ziarist cu alte colege de-ale tale ca Dida, Mirabela, Corina. Aveai cercul tău închis şi „camarila" ta jurnalistică. Acest fapt nu mi-a diminuat niciodată admiraţia pentru tine şi talentul tău. Nici măcar acum, când din afara sălii în care eşti celebrată, în calitatea pe care mi-o confer singur - cea de „Neinvitat de onoare" - îţi urez un sincer „La mulţi ani"!
George Stanca, pamflet
