Dragă Nae Lăzărescu,
Eram elev când aţi apărut voi, cu celebra „brigadă de la ASE”, la acea fabuloasă emisiune de TVR când v-aţi afirmat în bloc: Dan Spătaru cu Pompilia Stoian (cu „Prieten drag”), Lili Bulaesi, tu în cuplu cu Nucu Petrescu şi nu mai ţin minte.
Aveai umor proaspăt, replică şi meclă comică. Veneai atunci pe fondul existenţei unor comici consacraţi, de la Stroe şi Vasilache dispăruţi, doar N.
Stroe mai trăia, cu Mircea Crişan, fabulos, extraordinar, Nicu Constantin cu Sandu Lulescu în cuplu la început de carieră.
Îmi aduc aminte că se năştea un întreg folclor după întâlnirile dintre geniul tău umoristic spontan, improvizatoric şi cel al lui Crişan.
Tu, pe lângă avantajul tinereţii, prospeţimii, mai aveai unul. Anume, dacă marele Crişan juca pe textele unor Andi şi Stănescu, I. Avian, iar tu îţi cam făceai singur textele. Şi ce texte, ce umor!
Ba, pe vremea când evoluai la bar „Atlantic" condus de cuplul Stroia-responsabil, Cătălin-şef de sală, iar eu eram nocturn acolo, căci mai aduceam discuri cu muzică rock, scriam la „Săptămâna" lui Barbu, tu mă descoseai despre can-canurile din pop-rockul autohton: care-cu-care, cine-cu-cine?
Multe ponturi de la mine le-ai pus în glumele tale. Pe un preţ valabil stabilit mutual, fără instrumente de ratificare, de cele două părţi, pe cale diplomatică: o votcă mare.
Te-am însoţit şi în nişte deplasări cu Angela Similea, când am văzut cu ochii mei cum un cetăţean din municipiul Curtea de Argeş ţi-a cerut un autograf pe o hârtie albastră de o sută de lei.
Erai un mit ca Bălcescu,Vladimirescu şi Dej... Apoi, mai ţin minte că în autocar nu stăteai degeaba; nu, nu e vorba numai de machială, ci şi de faptul că spuneai glume tot timpul, de dragul glumelor; că râdeai tot timpul; apropo, erai însoţit şi de nevasta de rigoare.
Nae, eram aşa de tineri, de inconştienţi, că nu ştiam că există şi moarte pe lumea asta, iar dacă ştiam, o sfidam!
După Revoluţie, surexcitat, mi-ai dat un interviu minunat pentru „Zig-Zag" în barul hotelului „Continental", sanctuar al presei post-revoluţionare cu avocaţi jurnalişti şi fete deştepte îndreptate spre presă.
Cum îi scriam recent şi lui Arşinel, tu cu Vasile Muraru ţineţi sus steagul umorului, hai să-i zicem clasic, românesc. Căci tu şi Vasile, alături de Stela-Arşinel, pe sceana umorului, a Revistei, sunteţi clasicii noştri dragi.
George Stanca
Mâine, despre Vasile Muraru
