Dragă Roxana Ionescu, iubită Mamă Natură,

Roxana Ionescu

Dacă pe vremuri priveam cu un pervers nesaţ la "Ciao, Darwin", unul dintre cele mai incredibile spectacole dedicate generos imbecilităţii, subculturii şi "duodenelor", ei bine, atunci o făceam din două motive.

Primul era candoarea imbecilităţii flagrante, debordante, exaltate a concurenţilor; atât de ostentativ -idioată, încât şi acum eu cred că acei participanţi, care confundau un Rembrandt cu un Renault erau contrafăcuţi.

Asta, pentru că realmente, convingerea mea este că - vorba ţăranului din Marin Preda la vederea girafei - "aşa ceva nu există!".

Al doilea motiv, Roxana, era, ţi-o mărturisesc, apariţia ta, frumuseţea ta frustă, consistând şi din sânii pempanţi, generoşi, cu pante abrupte şi curburi violente, de un spectacol adevărat, care ridiculiza ridicola reprezentaţie din jur.

Eu mă uitam stupefiat şi mut la ei, la sâni, cu aceeaşi mirare candidă cu care am privit, jur!, Niagara - ca pe o girafă - patru ore-n şir fără să simt că eram în realitate.

De fapt, americanii, canadezii o numesc "căderile Niagara"; ori decolteul tău îl pot situa pe aici, pe la căderea acelui torent uriaş de apă. Ca dimensiuni metafizice, desigur.

Şi, nu-ţi mai spun că intervenţiile tale scurte, emise pe guriţa de deasupra tulburătoarei tale "Niagare", care-i ridicau la plasă mingi maestrului jonglării a tone de prostie (l-am numit pe Negru), erau adesea drăguţe, suportabile, nostime; un adevărat respiro în presiunea aia de dobitocìi.

Nu ştiu dacă acest lucru l-au realizat producătorii de atunci: că tu erai balanţa dintre proşti şi cretini, nu Negru; tu ,Mamă Natură, erai cloù-ul emisiunii! Păcat că de atunci, nu prea ai fost valorificată corespunzător, aducându-ţi-se vina că nu produci rating, când de fapt, producătorii ăştia tâmpi, trebuiau să te valorifice, să te "mulgă" de talent.

Aflu că acum, tu cu calităţile tale fizice incontestabile şi spontaneitatea bine temperată, eşti şomeră. Şi mai eşti şi rapidistă, chiar te rog, ajută un bătrân rapidist: îmi lipsesc posterele cu goliciunea ta catifelată, înfăşurată în steagul Giuleştiului. Păcat, ai calităţi efemere şi nimeni nu le mai valorifică. Frumuseţea divelor trece, prostia producătorilor va fi eternă.

George Stanca (pamflet)