Dragă Şerban Ionescu,

Şerban Ionescu este internat, în stare gravă, după ce a fost muşcat de o căpuşă

Cât de tragic ţii afişul acum “în minunata lună mai”! Şi nu e unul al unei piese din Shakespeare sau al unei tragedii antice de Sofocle ori Euripide.

Este tragedia vieţii tale. Căci, se pare, aşa a vrut Dumnezeu să joci în propria-ţi tragedie până la căderea cortinei. Lucru pe care şi eu şi noi toţi ţi-l dorim să-l împlineşti peste o sută de ani.

Da, să fii, să joci rolul personajului lui Şerban Ionescu în calitatea de... actorul Şerban Ionescu... Din păcate, cu talentul tău, îţi faci excelent treaba, "joci" minunat. Ai umor, autoironie, curaj, ai dramatism şi tragism în replici şi-n gestică . Mai ales că - vai futu-i Pământu' mă-sii! - totul e adevărat. Dureros. Tragic de adevărat. Piesa, scenariul nu le-a scris nici Will, nici anticii. Ci Însuşi Dumnezeu. Nu te aşteptai la un astfel de rol...

Impresionant apelul prietenilor pentru un concert în favoarea ta. Mai ales că de omenia unora avem deja ştiinţă. Cunoaştem eforturile lui Miţă de la Bere Gratis şi ale soţiei sale, Liana Stanciu, de a-şi salva copilul.

Cunoaştem cum au sărit cei de la Vunk şi nu numai ei, în ajutor. Mi se pare că aici cu toată trupa asta de binefacere, de salvare a ta, se vede o solidaritate umană mai frumoasă decât însuşi showul dedicat salvării tale.

Să îţi ajute Pronia pe măsura apelurilor calde, pline de energii pozitive, lansate de amicii tăi. Şi, poate peste un an, tot aici, la Silver Church, o să ai prilejul să le mulţumeşti. Îndeosebi, pentru faptul că acum, pe criza asta, când românul ameninţat, din ce în ce mai vulnerabil, mai atacabil de către duşmanii naturali, agresat de spectrul pauperizării , de politruci famelici, de uniuni şacaliere şi arbitrare, de cutremure reale şi implacabile... iată au mai găsit puterea să te omagieze.

Să te ajute ca să pleci la un tratament serios al bolii nenorocite pe care o ai. Uneori ne e dat vedem, chiar dacă arareori, că trăim într-o minunată lume, Şerbane! Ar fi păcat să o laşi...

Ţi-o spune acum cu o imensă tristeţe, cu lacrimi sincere pe obraji, vechiul tău amic şi vecin...

George Stanca, pamflet