Dragă Sorin Blejnar,
Ca împăraţii romani. Erai un Nero al vastului Imperiu al Finanţelor mioritice. Cine mai era ca tine? Cine ajungea setos de dreptate sau mânios de nedreptate la culmile-ţi ? Poate Dumnezeu. Uneori... Iaca, nu mai eeeeşti, sâc! Urmăreai să execuţi presa. Ştiai că fără ea nu se poate, cade mereu în picioare. Fie şi aşa cum este: coruptă, cumpărată, umilită, terfelită, turcită şi gâdilată, ca o paraşută învineţită...
Aveai mata cu Presa, cea mai futută dintre curvele de serviciu ale societăţii. Nu ştiai un lucru: presa e ca râma. O tai în două, nu moare, se fac două râme... Cu presa e greu. Chiar dacă ţi-o cumperi, Tu Ţie Însuţi. Dar dacă nu o îngrijeşti, nu eşti tandru, ba chiar te şi pişi pe ea, o înşeli, nu o plăteşti se răzbună rău pe tine. În timp.
Prin eroziune. Vei vedea! Presa e o armată cu sute de mitraliori. Creiere! Talente! Şi caractere: două-trei... Ai dat de dracu', coane Blejnare! Eşti în curu' gol, expus pe câmp deschis! Ţi se văd toate dimensiunile... Credeai că poţi matale ce nu au putut alţii, în ani: să te pui cu presa? Să o sugrumi, să o faci poştă, haida deh! Asta-i paranoia puterii. Eşti un ăla orbit de putere, handicapat de forţa ei, care crezi (credeai deja!) că un scaun, o funcţie te fac mai frumos, mai futeş, mai dăştept ?
Şi, acu', când ai căzut din scaun, ce faci? Îţi caţi ochelarii sparţi pe jos? Te duci la "controlul marilor averi"? Te pui cu greii? Cu căşunenii, umbrăreştii şi duncanii - te calcă ăştia cu helicopterul, nene! - cu sugătorii din fondurile de stat, cu asfaltangiii naţiei ? Ăştia sunt mai răi ca presa: cum moare unu, vin zece-n locul lui; se-nghesuie cu peşcheş la-mpărăţie. Ce, nu ştii?
Oi mai avea, apoi, de dus şi blestemele unor oameni oneşti din sistem. Pe care i-ai lăsat de izbelişte: un Dobra de la Alba, batjocorit de justiţie, vedea-te-aş în locul lui! Nu ai mişcat un deget, de parcă nu ar fi de-al tău, l-ai lăsat călcat în picioare, distrus! Plus alţii. Ai timp acum să-i treci în revistă... dar vezi să nu te sinucizi, că mai ai de tras, să nu fii laş!
Şi, dacă ai mai fi un elev, nu ditamai Fostu', te-aş pune să scrii de o sută de ori: "sic transit gloria mundi..."
George Stanca, pamflet
