Dragă Stela Enache,
Iubita mea prietenă, privind retrospectiv la travaliul meu cotidian din acest colț de pagină, constat că nu prea ai fost în atenția subsemnatului în ceea ce privește frecvența scrisorilor către tine. Îmi este rușine! Îmi dau două palme. Pun punct...și o iau de la capăt. Căci nu-mi pot explica și nici ierta această scăpare impardonabilă. Deși, hai să mă scot și eu nițel... nici tu nu prea mi-ai apărut în cale prea des.
În plus, eram obișnuit cu absențele-ți, căci mare parte din cariera ta ți-ai petrecut-o lucrând, adică ai cântat - pe vase de croazieră, de-a lungul mărilor și oceanelor. Frumos, romantic, atractiv, dar și pierdant, oarecum - te-ai rupt de lume. În cazul nostru particular, te-ai rupt de mine, de activitatea mea jurnalistică. Ai rămas în conul de umbră autoimpus. Bine că nu ai făcut-o cu fanatism... Ba am fost mental alături de tine când ai avut acea mare nenorocire, să-l pierzi pe Florin.
Ne știm, o Doamne, cred... că de pe vremea când Casa Studenților din Cluj,... ba și cea din București... - uite, s-a dus la 80 de ani, Laurențiu Toma, eternul director - ... când cu Bițu Mărgărit și orchestra lui de estradă... când cu ”Cromaticul” acela cu Iuliu Merca și Puiu Hațeganu... când cu festivalul de la Mamaia... Acela în care te-ai cunoscut cu Florin Bogardo și ați uimit toată plaja prin sărutările înfocate, prin tandrețea aia exagerată-n ochii babelor indignate... ce romantic, însă... Și ce copii frumoși v-au ieșit Stela!, din sărutările mai sus citate și mai sus vinovate... Copii care te-au făcut bunică deja la cei 28 (!!!) de ani ai tăi... să trăiești, să nu îmbătrânești!
Căci nu degeaba am aruncat numărul de 28. Fiindcă, pe cuvântul meu, arăți senzațional! Pacă ai aproape de 28... Știi că atunci când te-am întâlnit la Sala Palatului, la spectacolul lui Tudor Gheorghe, erai cu Irina Loghin și cu Fuego, ți-am spus că numai eu am îmbătrănit. Fiindcă, stimați telespectatori, nu am recunoscut-o pe puștoaica aceea care-mi zâmbea familiar ca fiind Stela Enache. Să rămâi așa, Steluța! Tu și Irina Loghin nu îmbătrâniți deloc. Sunteți fără vârstă, ține-v-ar Pronia tot așa! Mai ai un atu al ”tinereții veșnice”: șlagărul, ce zic eu?... evergreenul ”Ani de liceu”. Scris de Bogardo al tău, soțul tău iubit... Piesă nostalgic-sentimentală... cum sunt eu acum când îți scriu. Și ce bucurie poate avea un solist ca tine devreme ce deține un cântec iubit de generația sa, a copiilor săi și a nepoților!? Asta înseamnă să fii ”nemuritor” pentru un artist: să lași o dâră a trecerii prin lumea asta, o cicatrice memorabilă care să mai ”zgârie” uneori posteritatea aia ce rămâne vie și după ce noi am ieșit din joc...
Să-ți mai zic o dată la mulți ani? Am făcut-o deja, am comis-o, așa că te îmbrățișez, te pup pe obrăjori și îţi urez, ca bonus, sănătate și viață lungă...
