EBa, cu copiii în cârcă pe pârtie, Syda, cu iubita în braţe, la cabană

Ultima actualizare:

    Bogdan şi Maria s-au încălzit la şemineu după petrecerea din club
Bogdan şi Maria s-au încălzit la şemineu după petrecerea din club

Finalul de an i-a găsit pe Elena Băsescu şi pe Syda la nici 30 km distanţă unul de celălalt. Mezina fostului preşedinte s-a distrat la derdeluş, în Predeal, cu cei doi copii, iar fostul ei soţ a petrecut clipe romantice în Poiana Braşov, alături de superba lui cucerire, Maria Grigoriu.

A trecut un an şi patru luni de când cuplul Elena Băsescu (37 de ani) – Bogdan Ionescu (38 de ani) a anunţat că divorţează. Dacă viaţa celui poreclit Syda s-a animat brusc vara trecută, datorită unei noi cuceriri, viaţa Elenei Băsescu a rămas rutinată între casă şi serviciu. Din ianuarie 2016, mezina lui Traian Băsescu lucrează la Camera de Comerţ şi Industrie, pe un salariu net lunar de 3.000 de lei.

 Acasă însă are parte de mai multă magie, pentru că cei doi copii ai ei şi ai lui Bogdan, Sofia Anais (4 ani şi 4 luni) şi Traian junior (2 şi 11 luni), o ţin în priză şi o fac fericită. Mai există însă ceva cu rol terapeutic în prezentul Elenei Băsescu: vacanţele alături de copii. Nu există sezon de iarnă în care bruneta să nu îşi ducă micuţii pe pârtie, staţiunea preferată fiind Predeal. Tot aici i-a prins şi Revelionul, roşii în obraji şi cu chef de bulgăreală. Mai mult, Sofia şi Traian nu s-au limitat doar la săniuţă, ci au încercat, sub supravegherea instructorilor, şi sporturi ceva mai grele: ski şi snowboarding. Mama lor, tare mândră, ne-a arătat pe Facebook ce bine s-au distrat pe pârtia Clăbucet în seara de 31 decembrie, cu doar câteva ore înainte să trecem în noul an.

De distracţie a avut parte şi fostul ei soţ, Bogdan Ionescu, tot la munte, dar mai mult în cabană, la căldurică, decât pe derdeluş. Syda şi iubita lui, fotomodelul Maria Grigoriu (28 de ani), s-au cazat în Poiana Braşov, la o aruncătură de băţ de Predeal (30 km), la Silver Mountain Resort, un complex rezidenţial de 5 stele, construit de omul de afaceri Dan Fischer (decedat în 2012). Syda şi Maria s-au încălzit la şemineu, dar şi unul în braţele celuilalt, degustând un vin de fiţe, albastru, un Chardonnay numit Pasion Blue. Licoarea are culoarea albastră datorită pigmentului natural numit antocianină şi costă 70 de lei sticla, destul de puţin pentru buzunarul lor. Chiar dacă au divorţat, EBa şi Syda au făcut tot posibilul ca micuţii să nu simtă tensiuni între ei, aşa că Elena a acceptat fără rezerve ca Sofia şi Traian să petreacă vacanţe cu Syda şi cu Maria, cele mai dese escapade fiind vara trecută, pe Litoral.


    Elena Băsescu s-a distrat pe pârtie cu Sofia Anais (4 ani şi 4 luni) şi Traian junior (2 şi 11 luni)
Elena Băsescu s-a distrat pe pârtie cu Sofia Anais (4 ani şi 4 luni) şi Traian junior (2 şi 11 luni)

Gata distracţia! Drumul spre casă, un infern


    Pe DN1, pe sensul de mers dinspre Braşov către  Bucureşti, coloana de maşini a înaintat cu 20-30 km/h
Pe DN1, pe sensul de mers dinspre Braşov către Bucureşti, coloana de maşini a înaintat cu 20-30 km/h

S-au distrat pe cinste, în hoteluri, restaurante sau direct pe pârtie, dar ieri toată distracţia le-a ieşit pe nas, vorba românului. Drumul înapoi spre casă s-a dovedit a fi un coşmar. Mii de români au petrecut ziua de ieri în trafic, cu nervii întinşi la maximum. Pe Drumul Naţional 1, maşinile au circulat bară la bară, în ultima zi din minivacanţa de Anul Nou. Cele mai mari valori de trafic s-au înregistrat în staţiunile de pe Valea Prahovei, pe sensul de mers dinspre Braşov către Bucureşti. Coloana de maşini a început să se formeze în jurul orei 11.00, în Predeal, şi s-a lungit până la ieşirea din staţiunea Comarnic. S-a circulat infernal şi pe DN 73 dinspre Bran spre Braşov pentru că mii de turişti au petrecut acolo Revelionul. Poliţiştii de la Rutieră din judeţele Braşov şi Prahova au fost toată ziua pe teren pentru a se asigura că nu vor apărea incidente în trafic. Agenţii i-au îndrumat pe şoferi şi pe rutele alternative.

Dinspre Braşov şoferii au putut circula pe ruta DN1A Săcele – Cheia – Ploieşti, A3 Ploieşti – Bucureşti. Din zona Bran – Moieciu conducătorii auto au fost îndrumaţi spre DN73 – DN72A – DN 71 – DN7, respectiv traseul Braşov – Valea Mare – Pravăţ – Stoenesşi – Târgovişte – Bâldana – Bucureşti sau DN73 – A1, respectiv Braşov – Piteşti – Bucureşti. Şi pe drumul dintre Braşov şi Poiana Braşov a fost haos în a doua zi din an. „Am creat un dispozitiv cu efective mărite şi pentru asigurarea traficului pe DN1E, legătura între municipiul Braşov şi Poiana Braşov, ştiut fiind faptul că mulţi turişti vor să experimenteze schiul, în această zi”, a declarat cms Dan Oprea, împuternicit şef Serviciu Rutier Braşov.

Pe DN1, pe sensul de mers dinspre Braşov către  Bucureşti, coloana de maşini a înaintat cu 20-30 km/h
Pe DN1, pe sensul de mers dinspre Braşov către Bucureşti, coloana de maşini a înaintat cu 20-30 km/h

Aşa s-a distrat omenirea de Anul Nou!

Elena Băsescu s-a distrat pe pârtie cu Sofia Anais (4 ani şi 4 luni) şi Traian junior (2 şi 11 luni)
Elena Băsescu s-a distrat pe pârtie cu Sofia Anais (4 ani şi 4 luni) şi Traian junior (2 şi 11 luni)


    Foto: Hepta/Guliver/Gettyimages
Foto: Hepta/Guliver/Gettyimages

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Planete, Pixabay (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Banner Horia Brenciu
 „Kingdom of Judas”, filmul regizat și interpretat de talentata actriță româncă Sabina Lisievici, va ajunge la începutul anului 2025 în America de Nord Foto: arhiva personală
bahmuteanu prigoana oana roman jpg
image png
image png
image png
colaj insta jpg
Banner Nicole Cherry
image
actualitate.net
image
actualitate.net