Ei îşi fac dormitor pe comandă, ca să nu le atârne picioarele din paturi

Ultima actualizare:

    Tudor  Turcu  (35 de ani) 1,96 metri. Dan  Helciug  (42 de ani) 1,99 metri
Tudor Turcu (35 de ani) 1,96 metri. Dan Helciug (42 de ani) 1,99 metri

E greu să fii mic de statură, căci de-abia îţi poţi găsi haine pe măsură, dar la fel de complicat este să fii şi foarte înalt. De pildă, în spital, lui Jean Paler nu i-au încăput picioarele în pat, iar Cabral a preferat o vreme să doarmă direct pe podea. Cele şapte vedete, care măsoară între 1,90 şi 2 metri, au învăţat să se descurce în această lume pe care o privesc de sus.

Cabral Ibacka  (39 de ani), gazda emisiunilor „Uite cine dansează” şi „Ce spun românii” (PRO TV), este, de departe, cel mai înalt prezentator, măsurând exact doi metri.  


    Cabral  Ibacka (39 de ani) 2 metri
Cabral Ibacka (39 de ani) 2 metri

Cum la picior are mărimea 47, el se vede nevoit adesea să se urce în avion pentru a-şi cumpăra pantofi din străinătate, mai ales dacă este în căutarea unui model confortabil. De-a lungul adolescenţei, el s-a căptuşit cu mai multe porecle, „Alb ca smoala”, „Cauciucul” sau „Maimuţa”, însă acestea erau mai degrabă cu apropo la culoarea pielii. Cabral a povestit, pe blogul său, despre problemele avute din cauza staturii: “Preferam să nu am pat, preferam să am salteaua de dormit direct pe jos, pe mochetă. E o chestie împrumutată din alte culturi – nu, nu africane – dormeam mai bine fără să-mi cocoţ salteaua pe schela lemnoasă sau metalica prezentă în dormitoarele oamenilor civilizaţi”. Şi, tot pe blogul său, Cabral povesteşte cum i s-au luat măsuri şi i s-a adus un pat cu o saltea de 200×180 cm.


    Aurelian  Temişan  (44 de ani) 1,90 metri. Liviu  Teodorescu  (24 de ani) 1,95 metri
Aurelian Temişan (44 de ani) 1,90 metri. Liviu Teodorescu (24 de ani) 1,95 metri

Cât îl priveşte pe Aurelian Temişan (44 de ani), actor şi jurat la “Te cunosc de undeva”  Antena 1), el are 1.90 m. În ciuda staturii impozante, solistul arată impecabil pe scenă, fiind mereu la patru ace. Ţinutele şi le face pe comandă, căci cu greu găseşte ceva care să i se potrivească, prin magazinele bucureştene. Deşi nu se mai află la prima tinereţe, Temi ştie să păcălească anii: “Fac sport, joc fotbal în echipa  artiştilor, muncesc mult şi mănânc moderat, astfel că nu apuc să mă îngraş”, a menţionat el, fericit că are şi acum un trup tras ca prin inel. 

Dar, şi Dan Helciug  (42 de ani) este în topul vedetelor la care te uiţi în sus. Fostul concurent de la „Ferma Vedetelor” (PRO TV), dar şi prezentator al show-urilor Eurovision de la TVR,  măsoară 1, 99 metri. La  încălţăminte poartă  mărimea 45-46 , iar la costum 58-60: ”În adolescenţă mi se spunea Naşul. Cu greu am găsit în comerţ un pat mai lung, de doi metri. Cu chiu cu vai încap în el”, ne-a declarat acesta. 

Chipeşul cântăreţ Tudor Turcu (35 de ani), câştigătorul celui de-al doilea sezon al concursului „X-Factor” (Antena 1), şi participant la mai multe ediţii Eurovision, a crescut până la 1, 96 metri: ”Port mărimea 45 la pantofi, şi mărimea XL, la haine. Patul meu are doi metri şi 30 de centimetri şi mi l-au lucrat doi prieteni, pe comandă. Am început să mă înalţ  abia după clasa a X a”, ni s-a confesat acesta.  Cât îl priveşte pe Liviu Teodorescu (24 de ani), solistul care s-a făcut remarcat la „Vocea României” (PRO TV), şi la „Te cunosc de undeva” (Antena 1), iar în prezent este concurent la “Uite cine dansează”, el măsoară 1,95 metri: “Da, sunt foarte înalt, la pantofi port 44-45, depinde mult de model, îmi găsesc mai greu ceva pe placul meu. În comerţ nu există paturi prea lungi, aşa că mi-am făcut unul la particular, dar şi salteaua, ca să mă pot odihni bine”, ne-a spus acesta.


    Jean  Paler (57 de ani) 1,90 metri
Jean Paler (57 de ani) 1,90 metri

Jean Paler (57 de ani) a avut de tras, din cauza înalţimii, 1, 90 metri, chiar şi în spital, în 2013, când a fost internat la Urgenţă, în urma unui infarct: “De-abia încăpeam în pat, iar la tomograf, în timpul analizelor, am stat mai mult cu picioarele pe afară. Acasă am un dormitor în care să pot dormi bine, numai că înainte să-mi fac un pat la comandă puneam câte un sul de prosoape la capăt, ca să nu-mi atârne picioarele. Dar, deşi sunt înalt, îmi plac femeile micuţe de statură, ca nişte păpuşele”, ne-a spus artistul.

Roxana, vedeta cu cele mai lungi picioare: 1, 22 metri


    Roxana  Ciuhulescu  (38 de ani) 1, 92 metri
Roxana Ciuhulescu (38 de ani) 1, 92 metri

Fosta vedetă PRO TV, Roxana Ciuhulescu (38 de ani), are 1, 92 m, din care numai picioarele măsoară 1, 22 m, un record în show-biz: ”Pe vremuri, aveam asigurare la picioare, dar rata trimestrială era de câteva sute de euro, cam scump”, ne-a spus Roxana. Vedeta îşi face multe dintre ţinute la designeri, deşi uneori îşi mai găseşte ceva pe plac şi pe Internet sau în mall-uri. Apropiaţii ei ne-au spus că ea îşi mai procură articole vestimentare şi din ţările nordice, unde  foarte multe femei au înălţimea ei. Roxana provine dintr-o familie în care cam toţi membrii privesc lumea de sus, dar speră ca unica sa fiică, Cleopatra, să nu crească atât de mult. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William  sursa foto   GettyImages jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
BeFunky collage (3) jpg
Imagine WhatsApp 2024 11 17 la 18 26 16 20d296ac jpg
Ioana Ginghină, la lansarea unui magazin de încălțăminte în Dâmbovița Mall foto: Alina Erimia
adriana bahmuteanu
Culiță Sterp, alături de iubita Daniela Iliescu și copilul lor, Milan foto Instagram
banner elena caragiu png
Nadia comaneci platformax jpg
Dezbatere prezidențială între Donald Trump și vicepreședintele Kamala Harris. FOTO Profimedia
image
actualitate.net
image
actualitate.net