El e noul prezentator al știrilor de la TVR 1: Radu Andrei Tudor

Ultima actualizare:
În weekend, emisiunea de știri de la ora 20.00 va fi prezentată la TVR 1, alternativ, de Dorina Florea și Mihai Constantin
În weekend, emisiunea de știri de la ora 20.00 va fi prezentată la TVR 1, alternativ, de Dorina Florea și Mihai Constantin

Așa cum am anunțat în exclusivitate încă de săptămâna trecută, de luni, 15 aprilie, Telejurnalul postului public principal are un nou prezentator: Radu Andrei Tudor. Deși are doar 29 de ani, fostul prezentator al emisiunii „Pulsul zilei” are o impresionantă experiență tv. Radu a debutat în televiziune pe când avea numai 12 ani, prezentând o emisiune pentru copii la un post tv local din Piatra Neamţ, oraşul natal. Iar în TVR lucrează de aproape un deceniu. Click! îți prezintă un interviu în exclusivitate cu noua gazdă a Telejurnalului de la TVR 1.

  • Radu, când ai intrat în televiziune? Care e parcursul carierei tale de până acum?

„Primii pași” tv i-am făcut la 12 ani, în 2002. Eram un copil care nu înțelegea foarte multe. Am prezentat, la un post din Piatra Neamț, o emisiune pentru copii. Ulterior, m-am îndrăgostit de meseria asta și am trecut prin toate departamentele. Din 2010 am intrat în echipa postului public de televiziune și de atunci aici am rămas. Am prezentat Telejurnalul Matinal vreme de cinci ani, Telejurnalul de weekend, apoi emisiunea „Pulsul Zilei”. Pe scurt, știu ce înseamnă o emisiune, știu ce înseamnă să fii reporter de teren și știu ce înseamnă Breaking News. Le-am încercat pe toate și sunt recunoscător ca am avut șansa asta. Am transmis din mijlocul protestelor, am intrat cu breaking news în diverse situații, dar am fost și cel care a reușit să creeze momente de suflet sau să stârnească un zâmbet publicului. Și asta e o mare împlinire pentru mine.

  • Cum poți descrie începutul și drumul până aici?

Începutul a fost în Piatra Neamț, după ce mama a fost anunțată pe telefonul fix că băiatul ei urmează să prezinte o emisiune la un post local important. Zâmbesc și acum atunci când îmi amintesc că mama n-avea nici o idee de unde a venit asta. Drumul până aici a trecut într-o secundă, dacă privesc rapid în urmă. Știu, însă, că am muncit ca un soldat, m-am implicat ca un părinte și am visat ca un copil. Am trecut prin ore de lipsă de somn sau trezit timp de cinci ani la ora patru dimineața. Alteori, luat din pat, în weekend, și ajuns la televiziune în opt minute pentru Breaking News. Apoi, a fost și perioada în care am realizat emisiunea „Pulsul Zilei”, în care am interacționat cu mai toate vedetele care au marcat generația părintilor mei sau cele care fac sold out la orice reprezentație și în 2019. Drumul până aici a fost, sincer, plin de experiențe care m-au format și sunt mulțumit de fiecare minut parcurs.

Le-am încercat pe toate și sunt recunoscător ca am avut șansa asta

  • Ce te-a atras la televiziune?

Totul. Informația, agitația, ideea de a oferi oamenilor informații corecte, echilibrate, în timp real, ideea de a putea rosti întrebări pe care oamenii le au și ideea că poți să fii primul care descoperă povești care merită transmise mai departe. Îmi place să fiu înconjurat de oameni, mereu la curent cu tot ce se întâmplă și iubesc să fiu corect.

  • Ce model ai în televiziune sau în media?

Wolf Blitzer de la CNN este omul pe care îl admir cel mai mult. Un profesionist, un om care se bucură de încrederea celor din jur, un tip sigur pe el, cu o experiență solidă, pe care reușește să o transmită, chiar și dacă nu-i cunoști cariera.

  • Ai trecut la Jurnal, ai făcut un pas înainte, dar a trebuit să renunță la o mare dragoste, „Pulsul zilei”. De ce ai iubit atât de mult această emisiune, ce a reprezentat pentru tine?

În ultimii doi ani, cam orice făceam se raporta la emisiunea aceasta, sincer. A devenit activitatea mea centrală. Indiferent de resursele alocate sau ideile prea îndrăznețe, am muncit pentru fiecare minut din „Pulsul Zilei”. Mi-am dorit un produs aparte în grila de programe și am reușit asta. Au fost invitați la „Pulsul zilei” oameni importanți ai țării, am trecut prin tot felul de momente tensionate, cu emoții puternice, lacrimi, dar și zâmbete. Subiectele de la „Pulsul Zilei” au iscat dezbateri mari în presă de-a lungul timpului. Este primul meu proiect de prime-time, pe care sunt mândru că există semnatură mea.

Drumul până aici a fost, sincer, plin de experiențe care m-au format și sunt mulțumit de fiecare minut parcurs

  • Totuși, ai reușit să te desparți de acest proiect. Cum ai primit oferta de a prezenta principalul Telejurnal de la TVR 1?

Cu surprindere, dar și cu bucurie. Este o confirmare că munca mea este apreciată. Această schimbare marchează un moment important pentru mine. Telejurnalul de la 20.00 a fost și rămâne cel mai urmărit program de știri al postului TVR 1, un program cu tradiție și echilibrat, în care sunt implicați profesioniști și oameni dedicați. Un program garantat și iubit de public. Este, în mod evident, o mare responsabilitate pentru mine și sunt conștient de lucrul acesta.

  • Ce presupune pregătirea ta pentru acest nou rol?

Am făcut doar niște repetiții pentru a mă reacomoda cu ritmul de știri, după doi ani de pauză. Oricum, experiența directului și cea de la Telejurnalul Matinal, apoi de Telejurnalul serii în weekend sunt foarte valoroase. Programul de știri principal din cursul săptămânii presupune să rămân același om echilibrat, pasionat să livreze informații corecte și de interes pentru cei care ne urmăresc.

Am muncit pentru fiecare minut din „Pulsul Zilei”. Iată una dintre întâlnirile deosebite pe care le-a avut în această emisiune, cea cu actrița Draga Olteanu-Matei

  • Cum schimbă această modificare programul tău de zi cu zi?

Nu vor exista modificări semnificative la nivelul programului meu zilnic. Poate doar ajung cu o ora mai târziu în TVR și plec cu câteva ore mai târziu spre casă. Însă promit că sunt același om: pasionat de ceea face și pregătit să răspundă provocărilor zâmbind.

  • Faci modificări în vestimentație?

Stilul meu vestimentar pentru Telejurnal va fi sobru, dar elegant (costum și accesorii din mătase – cravată, batistă). Dincolo de pupitrul știrilor, stilul meu este casual sport. îmi place să fiu activ și pot să spun că sunt conectat cu tot ce se întâmplă chiar și la capitolul modă. Sunt client fidel al câtorva branduri, pentru că îmi doresc să mă simt bine și să mă reprezinte hainele pe care le port.

Pe surse, ce-am mai aflat despre Radu Andrei Tudor


    Radu Andrei Tudor este pasionat de sport și merge aproape zilnic la sala de fitnesscolaj cu fotografii din arhiva personală
Radu Andrei Tudor este pasionat de sport și merge aproape zilnic la sala de fitnesscolaj cu fotografii din arhiva personală

Originar din Piatra Neamț, Radu Andrei Tudor este mândru că e moldovean și este îndrăgit de colegii săi pentru amabilitate și politețe. Iubește sportul, de ani buni merge zilnic la o sală de fitness, poate de aceea a și urmat cursurile unui liceu sportiv, iar pasiunea pentru televiziune l-a îndemnat să facă studii de specialitate, așa că în 2011 a absolvit și Facultatea de Jurnalism. Tot la capitolul pasiuni mai trebuie menționate și: șofatul, și mașinile. Lui Radu îi place să conducă prin țară și pleacă la drum de câte ori are ocazia, cel mai adesea în weekend-uri.

Telejurnalul se mărește la o oră și jumătate

Radu Andrei Tudor este pasionat de sport și merge aproape zilnic la sala de fitness
Radu Andrei Tudor este pasionat de sport și merge aproape zilnic la sala de fitness

Din 15 aprilie, principala emisiune de ştiri a postului TVR 1 îşi măreşte durata, la o oră şi jumătate. De la ora 20.00, de luni până duminică, Telejurnalul va include o selecţie a informaţilor esenţiale ale zilei, rubricile Meteo, Sport, precum şi Tema zilei, o discuţie în care moderatorul şi invitaţii săi dezbat consecinţele celui mai important subiect al momentului. Prezentatorul în serile de luni până joi va fi Radu Andrei Tudor, iar în zilele de vineri, sâmbătă și duminică Telejurnalul va avea alternativ fie o gazdă feminină, Dorina Florea, fie gazda înlocuită de Radu, Mihai Constantin.

Celelalte emisiuni informative în care telespectatorii pot afla ştirile de la TVR 1 rămân Telejurnalul de la ora 14.00 şi Telejurnalul de la ora 00.00. Iar dezbaterile din cadrul talkshow-ului „România 9”, care sunt transmise în direct de luni până joi, de la ora 19.00, vor fi consacrate zonei politice.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
marina voica jpeg
banner dan helciug png
  Alina Laufer se simte arestată la domiciliu
image png
Banner Delia vs Mugur Mihăescu
Banner Loredana Groza
Banner Andrei Aradits
cristina cioran gravida (1) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net