Ellie White a plecat cu tot familionul în vacanţă

Ultima actualizare:
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Artista a ajuns până la Gibraltar
Artista a ajuns până la Gibraltar

După ce a lansat noul videoclip, „Mintea mea”, Ellie White a plecat într-o escapadă de şapte zile în sudul Spaniei, o zonă cu climă caldă chiar şi în luna noiembrie. A fost prima vacanţă de familie în formulă extinsă. Alături de artistă, au fost cei doi copii ai ei, viitorul soţ, Doru Tinca, fratele lui, Mihai, împreună cu iubita, precum şi părinţii lui Doru.

Tot familionul a aterizat în Malaga, s-au cazat acolo şi au închiriat o maşină încăpătoare cu care au colindat sudul ţării. Au ajuns chiar şi în Gibraltar, în locul unde Europa se întâlneşte cu Africa.


    Vremea caldă le-a permis  să facă plajă
Vremea caldă le-a permis să facă plajă

„Am ales Spania pentru că are o climă blândă şi îmi doream foarte mult să facem plajă, dar să avem şi ce vizita. Viitorii socri voiau şi ei de ceva vreme să ajungă în Spania. A fost a doua vacanţă împreună cu fetiţa noastră, Alexis Maria, care e cel mai cuminte copil în avion. Doarme de la decolare până la destinaţie”, povesteşte artista.Tinerii au avut grijă ca şi seniorii să se distreze. Doru l-a dus pe tatăl său la un meci de fotbal al echipei locale, iar Ellie a luat-o pe mama-soacră la cumpărături. „Mama lui Doru este o femeie foarte energică, ne-am plimbat peste tot, pe fiecare străduţă, dintr-un magazin în altul. Cred că am mers pe jos 40 km în cele şapte zile de vacanţă”, adaugă Ellie White care acum, întoarsă în ţară, se pregăteşte pentru perioada aglomerată a concertelor, din decembrie.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
dani otil instagram jpg
dara instagram jpg
razvan botezatu facebook jpg
banner smiley gina pistol png
banner dan negru jpg
stelian ogica facebook jpg
img logo jpg
dara instagram jpg
image
image