Ellie White: «Nu am silicoane, mi-au crescut sânii»! Cum arată acum

Ellie White: «Nu am silicoane, mi-au crescut sânii»! Cum arată acum

Ultima actualizare:
Ellie este acum vedeta cu cel mai impozant bust
Ellie este acum vedeta cu cel mai impozant bust

“Are sau nu silicoane?” a fost întrebarea serii la un eveniment monden recent când Ellie White (30 de ani) a urcat pe scenă să ridice premiul la categoria ”Cel mai îndrăgit blog al unei vedete din România”.

Cântăreaţa Ellie White este fericita mămică a doi copii: Mihai (3 ani) şi Alexis Maria (şase luni), iar cele două sarcini şi-au pus amprenta pe corpul solistei, însă în sensul bun, căci după cea de-a doua naştere, Ellie a rămas cu un bust impresionant, pe care şi-l va putea pune în evidenţă în următoarele ei videoclipuri.


    Ellie este acum vedeta cu cel mai impozant bust
Ellie este acum vedeta cu cel mai impozant bust

Cârcotaşii s-au grăbit să susțină că sânii brunetei ar fi rezultatul unei intervenţii făcute la chirurgul estetician, însă Ellie a negat cu înverșunare. În prezent, încă o mai alăptează pe cea mică, deci nu avea cum să îşi pună silicoane, căci o astfel de intervenţie s-ar fi făcut sub anestezie. Cântăreaţa nu are voie timp de nouă luni de la naştere să suporte o intervenţie chirurgicală.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
ioana ginghina facebook jpg
Andi Moisescu, foto Facebook jpg
Marius Manole FOTO Mediafax
anca serea jpg
Ed Sheeran Platforma X jpg
Andreea Mantea, foto Instagram jpg
romina gingasu colaj instagram jpg
oana radu colaj facebook jpg
image
image