Emisiunile tv s-au transformat în spital de urgenţă

Ultima actualizare:

    Daniela Crudu, scoasă cu targa din concurs. A căzut pe mână şi s-a ales cu entorsă
Daniela Crudu, scoasă cu targa din concurs. A căzut pe mână şi s-a ales cu entorsă

Concurenţii reality-show-urilor de la Antena 1 şi Kanal D sunt plini de răni, lovituri, vânătăi, iar unii chiar au fost nevoiţi să părăsească competiţiile, atât la „Ultimul trib”, filmat în Madagascar, cât şi „Exatlon” din Republica Dominicană. Imaginile cu ei pe tărgi sunt la ordinea zilei, aşa că filmările seamănă, mai degrabă, cu o cameră de gardă.

Vedetele noastre pleacă în reality-show-uri să facă show şi să câştige bani şi ajung să se rănească atât de tare, încât ulterior au regretat pasul făcut. Exemple elocvente avem la Antena 1 şi la Kanal D. După ce Dorian Popa (30 de ani) şi-a rupt ligamentele la piciorul stâng, având nevoie de operaţie, colegii lui din Madagascar, de la „Ultimul trib”, difuzat joi şi vineri, de la 20.00, la Antena 1, au continuat să se rănească pe capete.


    Sorana urlă ca din gură de şarpe în timp ce doctorii îi bandajează mâna rănită
Sorana urlă ca din gură de şarpe în timp ce doctorii îi bandajează mâna rănită

Paula Chirilă (43 de ani) a primit o lovitură în ochi, Sorana (35 de ani) a suferit o accidentare serioasă la mână, după ce în urmă cu o săptămână şi-a spart buza în timpul unei probe, iar Ionuţ Iftimoaie a făcut şi el o mişcare greşită şi s-a lovit rău de tot la genunchi, având nevoie de orteză.

Şi nu în ultimul rând Daniela Crudu (29 de ani), care, la ultima probă de vinerea trecută, a apucat să intre pe traseu şi a căzut de pe bârna de lemn direct pe mână. A fost scoasă din joc pe targă. ”Urla ca din gură de şarpe şi plângea, nu ştiam ce să mai facem”, a povestit Sorana. Cruduţa a fost dusă la spital, însă către seară s-a întors, după ce medicii i-au spus că are şanse să îşi revină în câteva zile. Verdictul? Entorsă!

Sorana urlă ca din gură de şarpe în timp ce doctorii îi bandajează mâna rănită
Sorana urlă ca din gură de şarpe în timp ce doctorii îi bandajează mâna rănită

Surprize avem şi în partea cealaltă, la “Exatlon”, reality-showul de la Kanal D, difuzat de miercuri până duminică, de la 19.45. Lili Sandu s-a accidentat la umăr şi va face reflexoterapie câteva luni, după ce a fost eliminată din concurs. Cel mai grav accident a fost cel din echipa Faimoşilor.

Sportivul Cristi Boboc a plonjat în apă, de pe o trambulină, iar contactul violent cu apa i-a provocat o traumă la nivelul esofagului, care i-a deschis o rană mai veche, căpătată pe vremea când practica atletismul. Cum a avut nevoie de recuperare medicală, şi-a luat adio de la “Exatlon”, unde premiul cel mare este de 100.000 de euro, la fel ca la “Ultimul trib”. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
banner Iulia Albu
image png
mircea diaconu jpg
banner andreea marin violeta banica png
banner buletin de bucuresti png
banner oana pellea png
mircea diaconu jpg
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net