„Era să bag divorț”. Brigitte Pastramă, dezvăluiri despre episodul de violență din actuala căsnicie

„Era să bag divorț”. Brigitte Pastramă, dezvăluiri despre episodul de violență din actuala căsnicie

Brigitte Pastramă, fosta soție a tenismenului Ilie Năstase, este căsătorită din 2019 cu omul de afaceri Florin Pastramă, însă căsnicia celor doi nu a fost lipsită de momente tensionate. Invitată la Spy News TV, Brigitte a împărtășit detalii neștiute despre relația celor doi.

Mărturisiri despre relația lui Brigitte Pastramă cu soțul ei
Mărturisiri despre relația lui Brigitte Pastramă cu soțul ei Foto: arhivă

Ce a mărturisit Brigitte Pastramă

Brigitte Pastramă a vorbit recent despre momentele tensionate din căsnicia cu Florin Pastramă, amintind inclusiv incidentul din 2020, când cei doi au fost surprinși într-o parcare din București în timpul unei certe, iar soțul ei a avut gesturi fizice nepotrivite.

Vedeta susține că episoadele de violență ar fi fost legate de afacerile sale, afirmând că ar fi fost presată să renunțe la anumite businessuri și să le treacă pe numele partenerului, potrivit Spynews. În plus, Brigitte spune că, de-a lungul anilor, a oferit sprijin financiar membrilor familiei, însă nu și-ar fi recuperat niciodată banii.

„Normal că nu mă plac, pentru că ei au tras de pe mine ani de zile. Acum nu mai au de pe cine să tragă, ăsta este adevărul. I-am ajutat cu foarte mulți bani și nu i-am văzut niciodată înapoi. M-au forțat. Ați văzut și voi bătăile pe care le-am primit de atâtea ori au fost ca să se întâmple anumite lucruri. Să cedez anumite businessuri. (...) Era să bag și divorț atunci. S-a întâmplat înainte să plec în Dubai”, a spus Brigitte Pastramă în cadrul emisiunii SpyNews TV Live.

Brigitte a mai declarat că nu mai are posibilitatea de a susține pe altcineva în afară de ea.

„Să le cedez lui, să le trec pe numele lui. Am făcut asta pentru că am vrut pace în familie. Ce să fac. Acum este o perioadă de criză și nu mai pot să țin pe toată lumea, nu mai pot să țin pe nimeni. Punct. Mă țin doar pe mine”, a mai spus fosta soție a tenismenului Ilie Năstase.

Florin Pastramă, al patrulea soț al fostului model

Brigitte și Florin Pastramă s-au cunoscut pe platouri de filmare a emisunii „Ferma”, unde s-au și logodit. Cei doi s-au căsătorit în 2019, însă Brigitte nu s-a aflat pentru prima dată în fața altarului.

În anul 2000, Brigitte s-a căsătorit cu afaceristul timișorean Octavian Sfăt, căruia i-a dăruit un băiat. Fericirea lor a fost însă de scurtă durată: după numai doi ani, Octavian a murit în urma unui atac de cord. La vremea aceea, Brigitte lucra ca manechin, iar toate afacerile soțului au trecut în administrarea ei. Perioada care a urmat a fost una extrem de dificilă, vedeta ajungând chiar și în închisoare.

După eliberare, Brigitte l-a cunoscut pe Ovidiu Torj, alături de care a locuit în Timișoara. De-a lungul timpului, ea a povestit despre calvarul trăit în această relație: violențe repetate, pierderi financiare și o degradare constantă a vieții personale. Brigitte a mărturisit că, în acei ani, a simțit că este „blestemată” și că ar fi fost victima unor vrăji.

Pe 17 iunie 2013, la Timișoara, Brigitte s-a căsătorit civil cu Ilie Năstase. Relația lor a fost marcată de numeroase despărțiri și împăcări, devenind subiect frecvent în presa tabloidă. La începutul lunii martie 2018, cei doi au anunțat oficial divorțul, iar la scurt timp fiecare și-a refăcut viața.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
andreea raicu jpg
Cabral si Andreea, foto Instagram jpg
sandra bullock si dolly parton png
tim curry jpg
iustin petrescu si hara jpg
image png
ilie nastase facebook jpeg
concert Fuego jpg
image
image