EXCLUSIV Cornel Galeş, prins în fapt: se sărută în plină stradă cu şefa lui
Pozele nu mint. Cornel Galeş nu mai poate spune acum că doamna Vivi este o simplă prietenă, pentru că fotoreporterii Click! l-au surprins în ipostaza care îl contrazice total. Văduvul Ilenei Ciuculete a sărutat-o pe buze pe şefa lui, chiar în faţa sediului agenţiei de turism la care lucrează.
Din iulie, de când a fost surprins prima dată în compania doamnei Viviana, Cornel Galeş a tot încercat să se eschiveze şi n-a recunoscut niciodată că ar avea o relaţie intimă cu şefa agenţiei de turism la care s-a angajat după moartea Ilenei Ciuculete. Mai mult, chiar recent, el ne-a negat total idila.”Sunt angajat la o firmă, frecventez casa patroanei, merg în infotripuri cu ea, însă nu e vorba despre o relaţie intimă, aşa cum speculează toţi. Eu îmi văd de ale mele. Trebuie să mă ocup de pomenirea de 9 luni a Ilenei, dar şi de pomana de 1 an”, ne declara, în urmă cu doar o săptămână, văduvul Ilenei Ciuculete.
Dar iată că femeia pe care a vizitat-o frecvent, şi cu care a mers în atâtea călătorii, nu este doar o simplă angajatoare, ci „balsamul” care i-a oblojit rănile după moartea “Zânicii” lui. Nu ştim dacă relaţia dintre Galeş şi doamna Vivi se consumă de pe vremea când trăia Ileana Ciuculete, aşa cum au spus gurile rele, însă faptul că se iubesc nu mai poate fi contrazis.
Şi asta pentru că fotoreporterii Click! l-au surprins pe Galeş buză în buză cu doamna Vivi. Fotografiile au fost făcute vineri, 27 octombrie, în jurul orei 14.00, în timp ce Galeş mergea la sediul agenţiei de turism din zona Aviatorilor.
Bărbatul şi-a parcat Nissanul alb, a intrat în firmă, iar după vreo 10 minute a ieşit împreună cu blondina Viviana. Au mers împreună până la maşină, iar acolo au mai stat de vorbă, însă nu păreau în apele lor. La un moment dat, doamna Vivi a iniţiat sărutul şi şi-a ţuguiat buzele către Cornel.
S-au pupat ca doi porumbei, pe buze, cu ochii închişi, ca într-un film romantic. Contactat telefonic, soţul regretatei artiste Ileana Ciuculete nu a vrut să comenteze prea mult când i s-a spus că în poze se vede clar care este relaţia cu doamna Vivi.
”Ce să comentez? Poate i-am pupat mâna, cum adică să o pup pe buze?! Auziţi, nu vreau să comentez. Eu acum sunt cu şefa în avion şi mergem în Thailanda. În interes de serviciu, adică infotrip, nu în vacanţă, cum scrieţi voi”, ne-a spus el, fâstâcit ca un adolescent de 14 ani, care e prins de profesor cu lecţia neînvăţată. Dacă se vor întoarce logodiţi din această escapadă profesională, rămâne de văzut.
Ileana Ciuculete a murit pe 14 martie
Cântăreaţa de muzică populară Ileana Ciuculete l-a cunoscut pe Cornel Galeş în anii ’90. A fost dragoste la prima vedere, aşa că vreme de 25 de ani s-au iubit nebuneşte. Pe 14 martie însă, cei doi aveau să fie despărţiţi de destin. Ileana Ciuculete s-a stins pe patul de spital, pe 14 martie, la vârsta de 64 de ani.
Cornel Galeş a anunţat că ”Zânuţa” lui a fost diagnosticată cu hepatita C, ciroză galopantă şi cancer osos. Solista de muzică populară a mai fost căsătorită, iar din primul mariaj, cu Valeriu Sfetcu, a avut doi copii: pe Mugurel şi pe Cristi Sfetcu. Băieţii sunt supăraţi pe Cornel Galeş şi l-au chemat în instanţă, unde vor să fie tranşată lupta pe moştenire.