EXCLUSIV Cu cine şi-a refăcut Lulu viaţa după divorţul de Doria Ivan FOTO/VIDEO
Gata cu burlăcia! Laurenţiu Niculescu (40 de ani), artistul care s-a lansat la “Şcoala Vedetelor”, zis şi "Lulu", s-a căsătorit, în urmă cu o săptămână, cu aleasa inimii lui - o frumoasă jurnalistă, Dana Ciulei, în vârstă de 28 de ani.
Gălăţeanul Laurenţiu Niculescu a cântat de când se ştie şi, de ani buni, lucreză în Antena 1, ca producător muzical, locul unde a întâlnit-o pe actuala lui soţie, Dana Ciulei.
Mare le-a fost uimirea prietenilor lui Laurenţiu când au aflat de pe Facebook despre căsătoria celor doi iubiţi, care a avut loc anul acesta, în data de 18 aprilie.
Reacţia prietenilor virtuali nu a întârziat să apară imediat după ce artistul a făcut public anunţul. “Casă de piatră!”, “Felicitări!!!! O viaţă frumoasă să aveţi împreună!!!! Vă puuup! Să vă iubiţi mult!”, “Felicitari şi casă de piatră... 100 de ani!!!”, au scris fanii, pe reţeaua de socializare.
Laurenţiu, unul dintre marii cuceritori din showbiz-ul românesc
Dana şi Laurenţiu se iubesc şi vor să rămână împreună pentru tot restul vieţii! Cei doi iubiţi şi-au unit destinele, deşi lui Laurenţiu Niculescu i s-a dus vestea, de-a lungul timpului, că ar fi un mare cuceritor. Şi nu degeaba, producătorul s-a iubit cu femei celebre, printre care şi actuala soţie a lui Horia Brenciu (42 de ani), Alice Dumitrescu (46 e ani), dar şi fosta colegă de la “Şcoala Vedetelor”, Dana Mladin. Mai mult decât atât, artistul a mai fost căsătorit încă o dată, între anii 2007 şi 2009, cu exotica prezentatoare tv Doria Ivan (36 de ani).
Cei doi au decis să pună punct căsniciei după doi ani, prezentatoarea acuzându-l, pe atunci, pe artist de infidelitate, dar şi de violenţă domestică.
Ce mai face Doria Ivan?
A împlinit de ceva timp 30 de ani, dar, cu toate acestea, vedeta arată foarte bine. A trecut, în anul 2009, printr-un divorţ "cu scântei" şi recunoaşte că are o sumedenie de operaţii estetice “la activ”. A fost vedeta de la rubrica Meteo de la National TV şi a lucrat în echipa matinalului de la 10 TV, postul înfiinţat de Radu Moraru. Doria Ivan este o prezenţă exotică în piesajul autohton, care, mai nou, scrie mult pe blogul ei, acolo unde publică şi imagini nud cu ea.
“Lulu”, cum îl alintă prietenii, este "produsul“ “Şcolii Vedetelor”
Laurenţiu Niculescu a terminat Facultatea de Litere din cadrul Universităţii Bucureşti, dar cântă de când se ştie şi, în liceu, a avut chiar şi o trupă. A urmat şi Şcoala de Arte din Galaţi, alături de şi muzicienii de la Bere Gratis. Timp de patru ani au cântat împreună în concursuri şi festivaluri. După această perioadă, a zis să-şi încerce norocul la “Şcoala Vedetelor”. Doar cu un rucsac şi cu multe speranţe, Laurenţiu a vrut să vadă cum este... în Bucureşti... Dintre cei 6.000 de oameni prezenţi la preselecţie, el a fost printre cei norocoşi.
"Eu fac parte dintre cei norocoşi. Fac ce-mi place şi mai şi câştig din asta. Mulţumesc în fiecare seară!… Sunt producător muzical. Până acum mi-am pus amprenta asupra câtorva emisii de televiziune, vreo 250, (Doamne Dumnezeule!!!), vreo şapte filme, atât pentru ProTV, cât şi pentru Antenă. Chiar în momentul acesta sunt cinci televiziuni ce au identitatea sonoră semnată de mine, pachete de radio, publicitate… Nu-i rău pentru un puşti ce a venit în '95 în Bucureşti, doar cu un rucsac pe umăr. Şi totul a început cu «Şcoala Vedetelor»!", a mărturisit Laurenţiu, mândru de reuşitele profesionale.Neobosit, Laurenţiu este, de mai bine de zece ani, unul dintre cei mai solicitaţi regizori muzicali de televiziune. Întâlnirea cu Valeriu Lazarov a fost crucială pentru cariera lui. Împreună cu partenerul lui, George Popa, a înfiinţat firma „Furnicutze Media“ şi s-a lansat şi în afaceri, realizând peste sute de producţii până în prezent. El a scris muzica de generic a unor emisiuni de succes, filme şi jingle-uri de la Antena 1, Naţional FM, Pro TV, Kanal D şi TVR. În paralel, a avut şi un magazin de fast-food. Dar, peste toate, nu poate uita cum s-a lansat.
”Şcoala Vedetelor”, una dintre cele mai apreciate show-uri ale anilor '90 de la TVR, în producţia lui Titus Munteanu, a generat unele dintre cele mai apreciate talente în showbiz-ul din România. Printre cei care s-au perindat la ”Şcoala Vedetelor” au mai fost şi alţi artişti celebri: Călin Goia, Adrian Despot, Nadine, Călin Geambaşu, Diana Munteanu şi alţii.