Fabio, vacanţă de peste 1.000 de euro cu bunica
"Am descoperit un oraş în care istoria antică este prezentă la tot pasul. Nu credeam că Rodos e atât de frumos, până nu am văzut cu ochii mei", povesteşte, încântat, Fabio. În vacanţa petrecută în Grecia a fost cu tatăl şi cu bunica lui.
"Nu au cheltuit foarte mult. Totul ne-a costat aproximativ 1.300 de euro. Am fost cazaţi la un hotel mai modest, dar a fost foarte bine", spune solistul.
Fabio are numai cuvinte de laudă vizavi de magia acestui oraş.
"Am fost în curtea cetăţii, unde am văzut nişte străduţe micuţe şi foarte multe restaurate selecte, ceva de vis, ce numai în filme poţi să vezi. Cine a spus că Rodosul este fermecător a avut dreptate. Am ajuns şi în Piata Cetăţii, unde am văzut o fântână plină de porumbei superbi care parcă aşteptau ca turiştii să-i hrănească. Îmi doream să văd şi acel Colos din poveste, dar din nefericire el nu mai există de când s-a prăbuşit la cutremur. Am avut bucuria să-l descopăr în miniatură în faţa unui restaurant local. Cel mai impresionant a fost să văd zidurile cetăţii din atichitate care străjuiesc de mii de ani insula", explică Fabio.