Femeile din viața lui Radu Beligan. Actorul a fost căsătorit de trei ori

Ultima actualizare:
Actrița Nineta Gusti a fost prima soție a lui Radu Beligan. Au fost împreună timp de 15 ani
Actrița Nineta Gusti a fost prima soție a lui Radu Beligan. Au fost împreună timp de 15 ani

Unul dintre cei mai iubiți și respectați actori români, Radu Beligan a fost foarte discret în ceea ce privește viața lui din afara scenei. A iubit însă cu pasiune, chiar dacă a recunoscut, spre sfârșitul vieții, că ”nu a fost cel mai bun soţ şi nici cel mai bun tată din lume”. Radu Beligan ar fi împlinit, pe 14 decembrie, vârsta de 100 de ani.

Chiar dacă împlinise vârsta de 97 de ani, Radu Beligan era prezent pe scenă. A fost cel mai longeviv actor român, iar vestea morții sale a surprins toată țara. Îl credeam nemuritor. Marele actor român a murit la data de 20 iulie 2016, la vârsta de 97 de ani.

În lumea reflectoarelor de peste 70 de ani, Radu Beligan a fost discret în ceea ce privește viața lui din afara scenei. Actorul a fost căsătorit de trei ori și a avut patru copii.

Relație de 15 ani cu actrița Nineta Gusti  

Prima soție a lui Radu Beligan era cu cinci ani mai în vârstă decât el.

Dana Crivăț s-a căsătorit cu Radu Beligan în 1952
Dana Crivăț s-a căsătorit cu Radu Beligan în 1952

Grecoaică după mamă, actrița l-a cucerit cu trăsăturile pronunțate și privirea intensă. S-au despărțit după 15 ani de relație. Mult timp după aceea, Nineta Gusti a declarat că nu a crezut niciodată la căsătorie. ”Cât despre căsătorie, eu nu am ţinut niciodată la asta şi nici nu cred în ea. Am fost împreună 15 ani cu Radu Beligan, dar nu mai ştiu câţi dintre anii ăştia am fost căsătoriţi. Noi am fost 15 ani împreună.” Cei doi nu au avut copii, iar actrița a părăsit Bucureştiul prin 1970, mutându-se la Crevedia, unde a locuit într-o casă ţărănească cu curte. În februarie 2002, anul în care s-a stins din viață, a suferit o pareză, fiind ţintuită la pat. Vorbind despre moarte, cu o lună înainte de deces, Nineta Gusti a spus: „eu nu cred în moarte, ci în plecare. O să plec pe o planetă cu oameni mai buni şi mai frumoşi care să se iubească între ei”.

Dana Crivăț i-a dăruit o fiică

După despărţirea de Nineta Gusti, artistul a început un nou mariaj, alături de Dana Crivăţ, împreună cu care are o fiică, Anamaria, stabilită de aproape 30 de ani în Australia.

Marica Beligan i-a dăruit actorului trei copii, Lamia, Raluca și Alexandru. Dintre aceștia, Lamia i-a călcat pe urme tatălui devenind actriță
Marica Beligan i-a dăruit actorului trei copii, Lamia, Raluca și Alexandru. Dintre aceștia, Lamia i-a călcat pe urme tatălui devenind actriță

Cunoscătoare a patru limbi străine, Dana Crivăț a urmat cursurile Facultății de Filologie a Universității din București, unde i-a avut profesori pe George Călinescu, Tudor Vianu, Ana Cartianu sau Leon Levițchi și a fost colegă, printre alții, cu Nicolae Labiș și Fănuș Neagu. S-a specializat în limba și literatura engleză. S-a căsătorit cu Radu Beligan în 1952. Radu Beligan și Dana Crivăț s-au despărțit când Anamaria avea numai cinci ani. Episodul a fost dureros pentru scriitoarea de astăzi. ”Sigur că este dureros, dar părinții mei au rămas buni prieteni,  lucru rar între doi oameni care au divorțat! Toate sărbatorile, aniversările, vacanțele le petreceam cu cele două perechi de părinți”, a declarat Anamaria într-un interviu pentru revista Avantaje. Dana Crivăț a murit în 2012.

Cea de-a treia soție i-a dăruit trei copii lui Radu Beligan

Absolventă a Conservatorului din Bruxelles, fiica baronesei Jeanne de Siemmons şi a lui Petru Pop, cea de-a treia soție a lui Radu Beligan a ajuns în București în anul 1965, în calitate de traducătoare, într-un program de schimburi culturale între România și Belgia.


    Marica Beligan i-a dăruit actorului trei copii, Lamia, Raluca și Alexandru. Dintre aceștia, Lamia i-a călcat pe urme tatălui devenind actrițăFOTO: adevarul.ro
Marica Beligan i-a dăruit actorului trei copii, Lamia, Raluca și Alexandru. Dintre aceștia, Lamia i-a călcat pe urme tatălui devenind actrițăFOTO: adevarul.ro

Așa a cunoscut-o Beligan. Dragostea a fost atât de puternică, încât Marica Pop a acceptat să se stabilească definitiv aici. Un an mai târziu, părinții tinerei își pierdeau viața într-un accident de mașină.

Marica Beligan i-a dăruit actorului trei copii, Lamia, Raluca și Alexandru. Dintre aceștia, Lamia i-a călcat pe urme tatălui devenind actriță.

În 1993, Marica Beligan a fost răpusă de cancer. Actorul a reușit să facă față durerii muncind enorm și dedicându-se exclusiv teatrului.

Radu Beligan, biografia

O carieră fabuloasă. Radu Beligan a jucat pe scenă până la 97 de ani şi de 300 de ori în piesa «Egoistul». A fost director al Teatrului de Comedie din Bucuresti, între anii 1961 și 1969, și director al Teatrului Național București, între 1969 și 1990. A fost profesor la Institutul de Teatru și Film, intre 1950 și 1965. A jucat în sute de piese de teatru și zeci de filme.

Radu Beligan s-a născut pe 14 decembrie 1918, în comuna Galbeni, județul Bacău. ”M-am născut în magazia de marfuri a gării. Tata era numit acolo impiegat, căsuța aia de două camere, care era pentru el, nu era gata și o perioadă am stat în magazia de mărfuri. A trebuit să mă ducă să mă boteze în satul care era la trei kilometri în deal, unde erau Primăria și Biserica. Și m-au dus, era iarnă, cu o sanie acolo sus, au rezolvat toate treburile, au facut un chef, erau veseli, fericiți, mi-au aranjat în spate, acolo, pe niște paie să stau eu, iar ei s-au așezat pe o bancă, lângă cel care conducea sania. Și cântau. Mama avea o voce frumoasă, era grecoaică, venea din țara care a inventat teatrul, știa frantuzește. Și, când au ajuns jos, s-au uitat în spate și copilul nu mai era. Îl pierduseră la o zdruncinătură. Căzusem în zapadă”, a povestit actorul.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Alexandru Ciucu, naș de botez pentru Alma și Irina   Instagram (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Banner Carmen Harra Prigoana
WhatsApp Image 2024 11 12 at 20 59 31 (1) jpeg
prigoana  iii jpeg
banner prigoana bahmutanu png
Fosta lui Ristei, Naomi Hedman, și fiul Ozanei Barabancea, Andrew, nu se mai ascund
banner prigoana prodan png
Adriana Bahmuțeanu divorț de Silviu Prigoană
Banner grase care au slăbit
image
actualitate.net
image
actualitate.net