Fiica cea mică a lui Cristi Chivu debutează joi seară în serialul Adela: "Mama îmi zice Demi Moore”
Fiica cea mică a lui Cristian Chivu, frumoasa Anastasia, cochetează cu actoria! Aceasta a venit special din Italia, împreună cu mama sa, Adelina Chivu, pentru a participa la filmările serialului „Adela”, acolo unde a obținut un rol. Alături de Anastasia, în serialul difuzat de Antena 1 va apărea și Toto Dumitrescu, fiul unui alt fost mare fotbalist, Ilie Dumitrescu.
Fiica cea mică a fostului căpitan al Naţionalei de fotbal, Anastasia, în vârstă de 10 ani, va juca alături de Toto Dumitrescu, nimeni altul decât fiul legendarului Ilie Dumitrescu, în serialul „Adela”, difuzat în fiecare joi, de la 20:30, la Antena 1. Anastasia are un rol-cheie în serialul difuzat de Antena 1, iar primul episod în care fiica lui Chivu va apărea va fi difuzat chiar în această seară, de la ora 20:30.
Anastasia Chivu: "Tot timpul mi-am dorit să fiu actriţă"
Anastasia a venit alături de mama sa, Adelina Chivu, în România pentru a participa la filmările acestui proiect și pentru a-și urma visul de a deveni actriță. „Urmăream serialul de acasă, din Italia, și mi-a plăcut. Tot timpul mi-am dorit să fiu actriţă, mi-a plăcut mult ideea! Mama îmi zice Demi Moore!”, a declarat Anastasia, conform observatornews.ro. Anastasia va fi colegă de platou cu alți copii de foști mari fotbaliști. În același serial mai joacă Dominique Lăcătuș (în rolul Taniei), fata lui Marius Lăcătuș, și Toto Dumitrescu (în rolul lui Floppy), fiul lui Ilie Dumitrescu.