Fiica lui Adi Minune are un nou iubit?

Ultima actualizare:

    Carmen s-a întors la un fost iubitFOTO: Arhiva personală
Carmen s-a întors la un fost iubitFOTO: Arhiva personală

Relaţie dintre Franco şi fata lui Minune, Carmen, a ajuns la capăt de drum. După o relaţie de şase luni de zile, cei doi s-au despărţit.

La nici o lună de la separare, Carmen Simionescu (17 ani) se pare că are un alt iubit.

O sursă apropiată celor doi a decis să dezvăluie adevăratele motive care au dus la despărţirea dintre Carmen şi Franco. A mai spus de asemenea că la momentul actual, Carmen este implicată într-o altă relaţie, deşi Franco face eforturi disperate să ajungă din nou la inima puştoaicei.

''Carmen înainte să stea cu Franco, a avut o relaţie de doi ani jumătate, aproape trei cu un băiat Fabi, pe care Adrian Minune i-o promisese mai demult. Dar acesta mai avea şi alte relaţii, de care Carmen se săturase. Aşa a ajuns să se îndrăgostească de Franco, şi ca să le facă în ambiţie, a fugit cu acesta. Carmen acum s-a întors la Fabi, fostul ei prieten. Sunt împreună de o lună de zile'', a dezvăluit tânăra care a preferat să nu îşi dezvăluie identitatea, la emisiunea ''Wowbiz"' de marţi seară.

''Carmen nu vrea să mai audă de Franco. L-a blocat peste tot. Nu mai are acces la ea, nu are cum să mai ia legătura cu ea'', a mai precizat aceasta.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
Nicușor Dan a semnat demisia... www.stirilekanald.ro
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
oase maria pitica1 jpeg
gabriela cristea (1) jpg
image jpeg
Otil jpg
foto1 scumpiri copy jpg
banner dorian popa jpg
victoria principal captura video jpg
Pentru Adriana Bahmuțeanu (51 de ani) azi este o zi fericită
image
image