Fiica lui Laurette, bătută, lovită, umilită la şcoală, pentru că e mulatră

Ultima actualizare:

    Fetiţa lui Laurette a fost îmbrâncită  de un coleg, iar în cădere  şi-a spart dintele
Fetiţa lui Laurette a fost îmbrâncită de un coleg, iar în cădere şi-a spart dintele

Fotomodelul Laurette Atindehou (35 de ani) îşi caută dreptatea după ce, pe 14 noiembrie, fiica ei a fost agresată de colegi la şcoală şi a rămas fără unul dintre dinţii din faţă. Elevă în clasa I, Serena (8 ani) e încă din clasa pregătitoare victima bullyingului, fenomen asociat cu intimidarea, terorizarea, brutalizarea şi umilirea.

Încă de la primele şicane suferite de Serena, Laurette a cerut sprijinul învăţătoarei şi al conducerii şcolii. Surpriză însă, vedeta ne-a spus că nimeni nu a luat-o în serios. Nici măcar după ce fiica ei a rămas fără dinţi. Disperată să-şi facă dreptate, Laurette a făcut public tot incidentul şi cere sprijinul ministrului Educaţiei, Monica Anisie (46 de ani), profesoară de Limba şi literatura română la Colegiul „Tudor Vianu” din Bucureşti. 

Contactată de Click!, vedeta ne-a oferit detalii halucinante despre ce se întâmplă în şcolile din România. „De anul trecut, din clasa pegătitoare, Serena a fost şicanată de doi colegi de clasă, pe motiv că «mama ta e negresă» şi că «mama ta apare la tv». De la simple tachinări, cei doi băieţi au trecut la fapte violente în clasa I. Au tot împins-o pe Serena pe holul şcolii, iar ea a căzut o dată, s-a lovit şi a venit acasă cu nasul umflat, i-au tot aruncat la gunoi pachetul cu mâncare şi nu o lasă să stea în prima bancă. Însă joi (14 noiembrie– n.r.), s-a întâmplat ceva grav. În pauză, Serena se întorcea de la toaletă şi era udă pe mâini, iar unul dintre aceşti băieţi care o tot şicanează a tras-o de spate. Ea s-a împiedicat, a alunecat şi a căzut cu faţa pe gresie şi şi-a spart un dinte din faţă (incisivul central superior stâng – n.r.). E dintele definitiv, nu cel, «de lapte». Am avut un şoc când mi-am văzut fetiţa cu dinţişorul spart. Serena e traumatizată şi nu vrea să se întoarcă la şcoală”, ne-a spus Laurette.

Ea a încercat să ia legătura cu părinţii băieţelului, dar a fost tratată „cu dispreţ”. „Mi-au spus că suntem în realitate, nu la tv. Nu şi-au cerut scuze şi nici nu au încercat să găsim o soluţie. Tatăl băiatului a vorbit cu asistenta şcolii, să mergem la cabinetul medical al elevilor, să-i «lipească» dintele. N-am fost de acord cu intervenţia fără o consultaţie serioasă înainte. Am fost cu Serena la dentist şi după radiografie şi tratament, în patru ore i-a refăcut dintele. A fost o cheltuială de câteva sute de lei, dar nu banii contează, ci faptul că Serena nu va mai putea mânca normal. Nu mai poate muşca dintr-un măr şi nici dintr-o pâine cu coajă”, ne-a mai spus Laurette.

Vedeta e revoltată că personalul şcolii vrea „să muşamalizeze incidentul”. „Am cerut să vedem împreună imaginile de pe camerele de supraveghere, să ne lămurim cine a fost de vină. Mi-au spus că pot da imaginile doar autorităţilor, aşa că voi vorbi cu avocatul meu şi voi depune o plângere la poliţie”, ne-a mai spus ea.

Laurette vrea să o transfere pe Serena la altă şcoală, eventual la una privată. „Serena e paşnică şi merge constant la psiholog după divorţul meu”, a mai adăugat vedeta. La rândul ei, şi Laurette a fost victima răutăţilor. „Toată copilăria mea, şi mai apoi adolescenţa au fost umbrite de răutăţile colegilor de şcoală legate de culoarea pielii mele. Din păcate, copila mea trăieşte acelaşi scenariu suportat de mine la vârsta ei. Pentru că e «de culoare». Suntem «de culoare», dar asta nu ne face neoameni. Copilul meu e educat şi crescut cu mult sacrificiu de o mamă singură. Copilul meu nu trebuie bătut, scuipat, batjocorit. Orice mamă ar fi avut instinctul de a călca în picioare totul în jur când şi-a văzut copilul plin de sânge şi cu dinţişorul spart. Dar, în ciuda pielii mele ciocolatii, nu sunt animal. Vă rog nu-i schingiuiţi sufletul copilei mele doar pentru că s-a născut mulatră!”, e mesajul postat de vedetă pe conturile sociale.

Nadine se ferea de soare în copilărie, ca să nu se facă mai neagră

Victima discriminării rasiale a fost şi Nadine Emilie Voindrouh (42 de ani), solistă, actriţă şi prezentatoare la TVR 1. În copilărie, vecinii evitau să se joace cu ea.

„Am vrut să mă albesc toată copilăria, ca să se joace copiii din faţa blocului cu mine. Stăteam sub o salcie toată ziua. Eram convinsă că umbra ei mă va albi. Voiam să fiu pe păturici cu copiii şi să ne prefacem că vindem şi cumpărăm diverse, cu bani din frunze. Adorabil... nu am apucat să mă joc niciodată”, a spus ea pe conturile sociale. Din fericire, Nadine a învăţat în acele momente să capete mai multă încredere în ea şi să scape de frustrări.

Cabral a schimbat trei şcoli, iar fotbalul l-a salvat de şicane

Prezentatorul emisiunii „Ce spun românii?” (PRO TV) a fost şi el discriminat în copilărie din cauza culorii pielii. „Părinţii m-au dat prima oară la Şcoala 111. Le-au zis alor mei să mă mute, că eram prea «bronzat» pentru ei. M-au mutat la Şcoala 110. A fost bine până într-a patra. Prea mult solar.

Apoi m-au mutat la Şcoala 96. Deja ştiam reţeta, câteva zile de observaţie de la distanţă, apoi începeau glumiţele cu «alb ca smoala», «maimuţa», «Congo»… şi tot aşa. Şi au început. În acelaşi ritm, cu aceeaşi răutate ca la celelalte două şcoli”, a spus Cabral (42 de ani). Însă fotbalul avea să-i aducă simpatia colegilor.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
image png
banner Titi Aur png
denisa tanase instagram jpg
sandra n instagram jpg
banner cristina cioran png
Andeea Marin și Violeta jpg
banner medana oprea jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net