Fiica lui Radu Beligan, mesaj de dor pentru tatăl pierdut
În 14 decembrie, Radu Beligan ar fi împlinit 98 de ani. Din păcate, actorul cu cea mai îndelungată carieră a murit în 20 iulie, la Spitalul Elias din București. Discret cu viața personală, maestrul a fost căsătorit de trei ori și a avut patru copii.
Cea de-a treia soție i-a dăruit actorului trei copii, Lamia, Raluca și Alexandru. Dintre aceștia, Lamia i-a călcat pe urme tatălui și a devenit actriță. Într-un interviu pentru Adevărul, Lamia a ridicat puțin cortina și a lăsat să se vadă cum se desfășura viața familiei Beligan în vremea copilăriei ei. ”Părinții mei erau doi oameni cu personalităţi puternice, aveau cariere în care investeau foarte mult timp. În general, în viaţa mea de copil, am petrecut destul de puţin timp cu părinţii – în sensul unui timp de calitate, în care chiar să fim unii cu alţii. Totul era pe fugă. Mi-a lipsit afecţiunea părinţilor în copilărie şi prezenţa lor afectivă. A fost stranie copilăria mea. Rece. Cu momente frumoase, de bucurie, dar puţine în economia unei copilării.”
În ziua în care maestrul ar fi împlinit 98 de ani, Lamia a scris un mesaj din care răzbat dorul și iubirea pe care i le poartă părintelui său.
“Mã gândesc la tata în fiecare noapte și uit ceea ce fac în timpul zilei întrebându-mã unde e acum. Sufletul lui era pur şi înalt ca cerul de varã şi gândesc cã altul ca el nu se mai aflã pe lume. Sunt fericitã cã existã nemurire si moartea nu mai are nicio putere asupra Vieții”, a scris Lamia pe Facebook, mesaj alături de care a publicat și o imagine din copilărie.