Flavia Mihășan, pictorial senzațional. Fosta asistentă de la Neatza arată impecabil după două nașteri
Flavia Mihășan, fosta asistentă a emisiunii Neatza cu Răzvan și Dani, este într-o formă excelentă după cele două sarcini. În ciuda faptului că a născut pentru a doua oară în primăvara acestui an, Flavia a revenit în timp-record la silueta de invidiat.
Flavia Mihășan este mama a doi copii și are un tonus excelent. Dovada acestui fapt este chiar seria de imagini pe care a publicat-o pe contul personal de Instagram. Îmbrăcată într-o rochie scurtă, cu imprimeu animal print și cu o pereche de tocuri amețitor de înalte, Flavia a primit doar complimente din partea internauților.
Pasiunea pe care o are pentru sport a contribuit decisiv la lupta cu kilogramele în plus, iar cele mai recente imagini cu ea demonstrează din plin acest fapt.
Flavia și iubitul ei, Marius Moldovan, sunt parteneri atât în viața personală, cât și în cea profesională. Nu doar povestea de iubire pe care o trăiesc îi leagă, ci și dragostea pentru dans și coregrafie.
Flavia își dorește o familie numeroasă și ca râsetele inocente de copil să nu lipsească din casă. „Mie îmi este teamă să nu fiu prea permisivă. (…) Eu cred că o să fiu o mamă foarte bună pentru că am avut un exemplu foarte bun. Mama mea a crescut trei copii şi a făcut o treabă foarte bună. Nu-mi doresc un singur copil. Dacă noi am fost trei, îmi doresc…poate nu trei. Doi îmi doresc sigur. M-am pregătit, adică mă pregătesc pentru asta…mă uit în jur şi încerc să văd ce îmi place şi ce nu îmi place în parenting. Cred că este important să îl laşi liber”, declara Flavia.