Florentina Opriş a fost în şase vacanţe vara asta. Ce a dezamăgit-o în România
A avut una dintre cele mai frumoase veri. Una a călătoriilor. Din luna mai şi până acum, Florentina Opriş a fost în nu mai puţin de 5 vacanţe în străinătate şi una în ţară. Adunat, 60 de zile a locuit în camere de hotel.
„În mai şi iunie am fost în Creta, Turcia şi Bulgaria, câte 10 zile în fiecare destinaţie. La mijlocul lui iulie am plecat în Zakynthos, unde am stat trei săptămâni. M-am întors în august, însă am stat doar trei zile acasă, suficient cât să-mi despachetez, să pun la spălat şi să-mi fac din nou bagajele pentru Munchen, în Germania. Acolo locuieşte sora mea şi, din 1989, mă duc acolo cel puţin o dată pe an. Am vizitat castele, lacuri, m-am plimbat pe străduţe pitoreşti şi parcă mereu descopăr câte ceva frumos”, povesteşte Florentina Opriş, prezentatoarea emisiunii „Sport, dietă şi o vedetă” de la Kanal D.
După încă o săptămână de vacanţă nemţească, a revenit acasă, cu dor de munţii româneşti. Astfel, după două nopţi dormite în patul ei de acasă, Florentina s-a urcat în maşină şi a făcut un tur pe Transalpina, Transfăgărăşan, Sibiu, Curtea de Argeş. Această excursie i-a lăsat, totuşi, un gust amar. „Parcă uitasem ce drumuri proaste avem şi ce servicii de slabă calitate, la preţuri exorbitante. Nu rezervasem în prealabil cazare, am mers unde m-au dus roţile maşinii şi am oprit acolo unde m-a prins seara. E foarte greu să găseşti cazare. Sunt gunoaie peste tot, graffiti pe stânci, pe parapeţi. Avem peisaje absolut superbe, păcat că nu ne respectăm natura!”, a mai spus prezentatoarea tv.